Conferința internațională menită să relanseze procesul de pace în Orientul Mijlociu s-a deschis marți în SUA la Annapolis. George Bush a citit la conferință declarația comună israeliano-palestiniană, aprobată de premierul israelian, Ehud Olmert, și președintele autorității palestiniene, Mahmoud Abbas. Liderii palestinian și israelian au ținut discursuri. Diversele facțiuni interne palestiniene și israeliene au păreri diferite despre acestea.
Yossi Beilin, liderul partidului Meretz-Yahad, a salutat discursul lui Ehud Olmert. El a declarat că deși algerea lui Olmert reprezintă o cale dificilă, orice progres făcut de guvernul condus de premierul israelian în procesul de pace are o semnificație deosebită.
Șefii partidului de extrema dreaptă din Israel, Beitenu, și ai partidului ultraortodox, Shas, au declarat că declarația comună citită de Bush este inaplicabilă, arătând că nu vor sprijini guvernul să părăsească așezările de pe malul vestic al Iordanului. Ei au precizat că numai după ce Palestina recunoaște Israelul și încetează atacurile teroriste împotriva acestui stat, cele două țări pot discuta despre concesii.
Purtătorul de cuvânt al mișcării palestiniene Fatah, Fahmi Zaariri, și-a exprimat optimismul în legătură cu această reuniune. El a declarat că conferința pentru pace în Orientul Mijlociu reprezintă un punct de plecare pentru procesul dificil de negocieri pașnice palestiniano-israeliene. Membrii Fatah vor sprijini pe Abbas și eforturile depuse de el pentru pacea între cele două țări. Dar Zaariri s-a pronunțat în același timp pentru părăsirea teritoriilor ocupate de către Israel. În caz contrar, autoritatea palestiniană nu va aproba normalizarea relațiilor cu Israelul.
Mișcarea palestiniană integristă Hamas a precizat că conferința menționată servește numai intereselor americane, dar nu aduce niciun beneficiu pentru procesul de pace. Declarația comună dată publicității nu are perspectivă.
|