Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a sosit sâmbătă în Israel, începând un nou turneu în Orientul Mijlociu pentru a pregăti conferința internațională consacrată problemelor din regiune, ce va avea loc în noiembrie în Statele Unite.
Conform agendei de lucru a turneului, Rice va avea convorbiri cu premirul israelian, Ehud Olmert, și cu ministrul apărării, Ehud Barak, și va discuta cu oficialități de la Ministerul israelian al Apărării despre ocupația israeliană a teritoriului palestinian din apropierea Ierusalimului. Condoleezza Rice se va întâlni și cu premierul guvernului palestinian de tranziție, Salam Fayyad.
Potrivit informațiilor, secretarul de stat american va face eforturi în cele 3 zile ale turneului să reducă divergențele între părțile palestiniană și israeliană.
|