Președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a susținut miercuri că suprafața totală a Palestinei trebuie să fie în viitor 6.205 kmp. Este prima dată că Abbas exprimă pretenții teritoriale concrete în problema delimitării graniței dintre Palestina și Israel.
Liderul palestinian a arătat că teritoriul țării trubuie să includă întreaga fâșie Gaza, Cisiordania, Ierusalimul de Est, precum și o localitate aflată între Israel și Cisiordania, considerată ca zonă depopulată înaintea celui de-al III-lea război din Orientul Mijlociu din anul 1967.
În legătură cu declarația lui Abbas, guvernul israelian a refuzat să facă vreun comentariu în ziua respectivă.
Tot miercuri responsabilul palestinian pentru convorbirile între cele două părți, fostul premier Ahmed Qureia, a declarat că partea palestiniană are o atitudine deschisă în problema schimburilor de teritorii ce trebuie efectuate la delimitarea frontierei. Dacă Israelul putea să compenseze Palestina cu suprafețe egale, Palestina poate renunța la o parte din Cisiordania.
|