Comandantul suprem al forțelor militare americane staționate în Irak, David Petraeus (s), cu președintele american George Bush, în Irak, la 3 septembrie 2007. Comandantul suprem al forțelor militare americane staționate în Irak, David Petraeus, a dat de înțeles marți în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate companiei de radiodifuziune ABC că i-ar propune președintelui George Bush să reducă din martie anul viitor numărul militarilor americani staționați în Irak.
Petraeus a spus că resursele forțelor militare americane sunt limitate și că va prezenta președintelui Bush o propunere de resort pornind de la realitatea crizei mari a forțelor militare americane în urma războiului din Irak. Întrebat dacă va fi redus sau nu contingentul militar american în martie anul viitor, Petraeus a declarat că această estimare este „aproape corectă".
|