Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-09-04 08:51:29    
Vizită surpriză a lui George Bush în Irak

cri-1
Președintele american, George Bush, a sosit luni pe neașteptate cu avionul la o bază a forțelor aeriene americane din provincia irakiană Anbar, pentru o scurtă vizită în Irak. Este cea de-a 3-a vizită a lui Bush în această țară de la declanșarea aici a războiului.

Vizita constituie o scurtă escală a lui Bush în Irak în drumul său spre Australia, unde va fi prezent la reuniunea neoficială la vârf a liderilor APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific). În Irak șeful statului american va avea convorbiri cu premierul irakian, Nuri Al-Maliki, și cu alți lideri, ca și cu șeful tribului din Anbar. De asemenea, va asculta un raport despre situația din Irak întocmit de comandantul american al trupelor din Irak.

Având în vedere securitatea președintelui american, această vizită nu a fost anunțată presei până la sosirea lui pe teritoriul irakian.

Comandantul șef al trupelor americane din Irak, David Petraeus, și ambasadorul american acreditat în Irak, Ryan Crocker, vor prezenta la 10 septembrie lui George Bush un raport despre situația din această țară.

Potrivit opiniei generale, acest raport va avea o mare influență asupra politicii americane în Irak. Anterior președintele SUA a vizitat de două ori Irakul în anii 2003 și 2006.

Pe aceeași tema
..
v Vizita lui George Bush în Irak 2007-09-04 09:49:10
v Reducere probabilă a trupelor americane din Irak 2007-09-04 08:52:41
v Vizită surpriză a lui George Bush în Irak 2007-09-04 08:51:29
v Militarii britanici s-au retras din palatul Basra 2007-09-03 09:39:45