O altă direcţie a strategiilor econimice chineze vizează continuarea deschiderii spre exterior, prin metode transparente, însă prin evitarea pierderilor în cadrul activelor proprietăţii de stat. Zhang Chunxiao (foto) declară că un alt scop al reformei SOE urmăreşte îmbunătăţirea economiei naţionale ca un tot unitar, pentru că se doreşte o dezvoltare economică generală.

"Reforma SOE implică o serie de factori, aspecte şi situaţii complicate care pot genera impact în multiple sectoare ale economiei. Iată de ce, reforma SOE se află în centrul reformei economiei chineze, iar această reformă este conectată la procesul de dezvoltare a economiei."

Făcând referire la criza economică declanşată în 2008, profesorul Zhang Chunxiao a subliniat că aceasta a fost mult mai complicată decât cea din 1929, în condiţiile în care, azi, economiile ţărilor sunt mult mai conectate. Pe acest fond, în 2011, economia chineză a devenit cea de a doua economie mondială, iar în 2013 contribuţia Chinei la economia mondială a fost de 30%.

O altă direcţie a politicilor interne chineze vizează îmbunătăţirea structurii economice, în condiţiile în care producţia industrială naţională şi a marilor întreprinderi ale Chinei a crescut semnificativ. Aflată într-un proces de dezvoltare rapidă, China doreşte să transforme productivitatea întreprinderilor de la una medie, la una ridicată, având ca modele SUA şi ţările dezvoltate din Europa.

"Cele mai multe ţări au o productivitate scăzută, China aflându-se acum la un nivel mediu. Dacă China se va integra în economia mondială, adaptarea economică trebuie să fie una mult mai rapidă."

Profesorul Zhang consideră că în era globalizării, tehnologiile ţărilor din vest trebuie să fie combinate cu forţa de muncă din ţările în curs de dezvoltare. Primele şase mari economii ale lumii: SUA, China, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie se află în strânsă interdependenţă, niciuna ne mai putându-se dezvolta fără cooperarea celelilalte, niciuna dintre ţări ne mai putând prospera prin izolare.