Proprietatea şi bunurile economice ale statului chinez nu trebuie să devină ostatice ale unui grup sau grupuri de interese, în timp ce reforma proprietăţii de stat (SOE/state-owned enterprises) trebuie să fie continuată prin consolidare şi eficientizare, pentru a se asigura echitatea socială. Acestea sunt o parte dintre ideile prezentate de Zhang Chunxiao, profesor la Chinese Academy of Governance, vicepreşedinte executiv al Forumului Asiatic Boao, în cadrul conferinţei cu tema "Reforma întreprinderilor de stat şi situaţia actuală a economiei chineze", organizată recent de Asociaţia Jurnaliştilor din Întreaga Chină (ACJA).
Potrivit profesorului Zhang Chunxiao (foto), Comisia de Disciplină a P.C. Chinez împreună cu Comisia Militară Centrală a Chinei au emis începând cu luna iulie, aproape săptămânal, regulamente privind administrarea SOE arătând că "acestea aparţin oamenilor, că nu pot deveni subiect de inters al niciunui grup, nu pot servi interesele niciunui grup şi nici nu pot fi ţinute ostatice". Iată de ce, comisiile verifică oamenii din consiliile de administraţie şi bugetele, iar dacă în trecut cineva a făcut ceva greşit, este cercetat. De asemenea, dacă performanţele economice sunt scăzute, sunt derulate verificări şi auditat întregul proces economic. "Având în vedere dimensiunea economiei chineze este de înţeles că aceasta nu este uşor de administrat, de aceea este nevoie de un board de control al performanţei la nivel de stat", declară Zhang Chunxiao.