Bucur Clejan şi Nelly Clejan sunt îmmormântate în Parcul Maosoleului lui

La 4 decembrie 1947, soţii Clejan au fost invitaţi la un dineu organizat de Oficiul Naţiunilor Unite la hotelul Xinya din Shanghai, prilej cu care doctorul Clejan s-a reîntâlnit cu doamna Song Qingling. Ei şi-au adus aminte de prima lor întâlnire din Hong Kong, cu 8 ani în urmă. Doamna Song i-a spus: „În numele poporului chinez, vă mulţumesc pentru ajutorul şi sacrificiul făcut în aceşti ani pentru noi. Sunteţi prietenul poporului chinez."

Două luni mai târziu, doctorul Bucur Clejan împreună cu soţia şi soacra s-a întors în România şi a ocupat importante funcţii în Ministerul de Interne şi în cel al Sănătăţii, activităţile sale în China bucurându-se de numeroase aprecieri din partea P.C.R.

După proclamarea Chinei Noi, ei au acţionat pentru intensificarea cunoaşterii reciproce şi a prieteniei dintre poporul chinez şi poporul român. Ambasada Chinei la Bucureşti nu găsea translatori de limba română în primii ani de funcţionare, doamna Nelly Clejan asigurând traducerile. În 1957, Biroul Publicaţiilor pentru Străinătate din România a decis să tipărească revista în limba chineză „România de azi". Doamna Nelly a lucrat, împreună cu tipograful venit de la Fabrica de Tipografie „China Nouă" din Beijing, la tipărirea şi lansarea acestei reviste.

La 13 ianuarie 1975, doctorul Bucur Clejan a încetat din viaţă în România. 11 ani mai târziu, cu grija guvernului chinez, doamna Nelly Clejan s-a întors în China şi s-a stabilit la Shnaghai, aducând cenuşa funerară a soţului. Acum 6 ani, la data de 26 decembrie 2008, cenuşa funerară a doctorului Bucur Clejan a fost înmormântată la Mausoleul Song Qingling din Shanghai.

Personal, am făcut cunoştinţă cu doamna Nelly Clejan (Zhao Jingpu) în anii 80, la Bucureşti. În perioada 1982-1984, eu şi doamna Ding Yongning (Tincuţa) am fost trimişi să lucrăm la Filiala Agenţiei de presă „China Nouă" de la Bucureşti. În acest interval de timp, am invitat-o mereu la ambasadă şi la agenţia noastră, iar dânsa ne chema frecvent la ea acasă. Firea sa deschisă, plină de umor, ospitalieră, binevoitoare şi plină de căldură, au făcut-o să se adapteze foarte repede în societatea românească. Ştia să prepare mâncăruri specifice provinciei Hănan şi preparate româneşti precum mămăliguţă cu sarmale, prăjituri şi torturi pentru oaspeţii chinezi şi români, închegându-se o relaţie minunată cu colegii de serviciu şi cu vecini.