Instituţiile juridice chineze vor pune anul acesta accent pe reformarea sistemelor de reeducare în instituţiile de corecţie, a registrului de recensământ, pe soluţionarea reclamaţiilor legate de procese şi apeluri, precum şi pe reformarea sistemului de funcţionare a puterii judecătoreşti, s-a stabilit luni în cadrul Consfătuirii naţionale pe probleme de justiţie.
Pentru creşterea eficienţei în aplicarea legii, trebuie ridicate standardele în deservirea populaţiei, menţinerea echităţii şi dreptăţii sociale, stabilirea unei mai bune colaborări cu presa, folosirea logisticii tehnico-ştiinţifice şi combaterea corupţiei din sistemul juridic, s-a mai arătat în cadrul conferinţei.