Peste 70% din bărbaţii şi femeile necăsătorite din China admit că ar avea experienţă sexuală. Mai mult, sentimentul de independenţă şi încrederea în sine a femeilor au fost mult îmbunătăţite, potrivit unui studiu despre conceptul de căsătorie al chinezilor, realizat în acest an şi dat publicităţii zilele trecute de Comitetul de Stat pentru Populaţie şi Planificare Familială din China şi de o agenţie matrimonială online chineză.
Studiul arată că 84% dintre bărbaţii singuri şi 73% dintre femeile singure chestionate admit că au experienţă sexuală. 77.045 de celibatari (femei şi bărbaţi) au participat la sondaj.
39% din femeile singure intervievate au exprimat în mod clar reticenţa faţă de posibilitatea de a deveni casnice după căsătorie. 98% dintre ele au declarat că nu vor folosi, în nici un caz, cardurile de salarii ale viitorilor soţi.