Simpozionul cu tema " Procesul de îmbătrânire a populaţiei, o provocare pentru secolul XXI" s-a desfăşurat luni la Beijing, eveniment organizat de Biroul Comitetului Naţional pentru Vârstnici din China în colaborare cu ONU şi organizaţia "Help Age International". În cadrul manifestării, experţii din ţară şi străinătate au purtat discuţii privind situaţia demografică şi tendinţa de îmbătrânire a populaţiei la nivel global. Experţii şi-au propus să acorde atenţie sporită cercetărilor în domeniu pentru identificarea soluţiilor de contracarare a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei în China.
Cercetătorii în domeniu consideră că dacă îmbătrânirea populaţiei e o provocare economică la nivel de individ, familie şi chiar la adresa întregii comunităţi internaţionale, fenomenul poate fi privit şi ca un furnizor de oportunităţi şi asta, pentru că vârstnicii activi şi sănătoşi pot continua să aducă contribuţii importante societăţii. Totodată, experţii au afirmat că trebuie stabilite măsuri pe termen lung pentru a putea fi acoperită cererea tot mai mare de servicii de asigurări medicale şi pensii.