Ați cunoscut mulți poeți chinezi, fie aici în China, fie în vizitele pe care le-au făcut ei în România, de-a lungul timpului. Le-ați citit și ascultat poezia. Cum vede poetul Ilie Cristescu poezia chineză contemporană, cum ați descrie-o?

Creează o stare de armonie, de o trăire şi o privelişte de excepţie în lume. Faptul că vin cu altfel de imagini, pe care nu le-am întâlnit şi care vin să te aducă într-o stare de contemplare, de meditaţie, de a gândi mai mult, de a trăi mai mult, de a spune mai mult, de a simţi mai mult, este un fenomen pentru noi. Eu ca poet consider că poezia chineză aduce un omagiu naturii, aduce un omagiu omului, aduce un omagiu nevoii de a fi mai bun, este un lucru formidabil, nevoii de dragoste. Este împlinită, este cântată, este răsfăţată, este însingurată uneori ca să de-a dimensiunile omului pe care o poartă. Nu pot să nu mă refer la Jidi Majia. Când a venit la Bucureşti l-am întâmpinat, citindu-i de fapt dinainte versurile, fiind încântat, copleşit de imaginile, de metaforele, de personificările, de aceşti cai frumoşi ai gândurilor. N-am putut să nu mă duc şi să nu-l aştept la Muzeul Literaturii, şi cu ce l-am aşteptat, cu inima şi cu sufletul, dar şi cu o statuie făcută. A rămas el, puţin, aşa derutat, ce s-a întâmplat. Zic, acesta este omagiul meu, omagiul pe care eu l-am simţit. Merită ca Jidi Majia să-şi aibă o statuie în România şi i-am prezentat-o atunci şi acum se află în curtea casei mele care are o deschidere spre stradă şi acolo sunt încă doi prieteni de-ai mei, două statui, e vorba de marele poet patriot român şi cu care am fost prieten din 1962, Adrian Păunescu şi un alt poet care de asemenea mi-a fost drag şi prieten, şi care au stat şi au locuit la mine şi au scris acolo, este vorba de Grigore Vieru. Acest triumvirat pentru mine este o necesitate şi o bună stare. Când intru îi întreb ce mai fac, ce-au mai scris, unde au mai fost şi toată lumea care trece cu câtă ardoare stă şi-i priveşte şi se pozează. Mai ales că vin copiii şi pun flori. E o chestiune care te înfioară, te înfioară frumos şi mai ales că duci dorul lor. Am fost aici la un festival de globalizare şi cultură în care spuneam că este foarte important ca şi globalizarea să aibă anumite graniţe, pentru că trebuie să păstrăm foarte mult personalitatea locului şi a stării respective. Acum mi-a trecut prin minte chiar un vers foarte frumos al lui Rabindranath Tagore – Şi soarele încape într-un bob de rouă. Nu vreau o globalizare cu Pepsi Cola şi Coca Cola, eu vreau să fie o globalizare în care pot să beau aşa cum beam când eram mic, un sirop de mure, de afine, făcut în casă, culese de mama la pădure. Mama a fost o dată la pădure, s-a dus la mure, cu mama Mitra şi la un moment dat la murar se tot mişca murarul şi strigă Mitro nu mai mişca atâta murarul, că nu pot să le culeg. Şi n-a răspuns nimeni. Şi s-a mai mişcat puţin murarul. Şi când se uită vizavi, cine era? Ursul. Deci ursul mânca pe partea cealaltă, mama culegea pe partea asta. Amândoi erau liniştiţi. Fiecare avea habitatul lui. Noi trebuie să respectăm habitatul copilăriei, a trăirii, a frumuseţii locului, încât să nu-i deranjăm pe ceilalţi. Acum urşii coboară şi atacă oamenii. Atunci nu ştiam de aşa ceva, că ursul ne atacă. Şi cred că ar trebui să ne întoarcem la ceea ce a fost odată. Că poate, uneori, evoluţia nu este evoluţie, ci involuţie. Globalizarea este o stare pe care eu pot s-o accept, mă şi întreb, cum ar fi ajuns vreodată Jidi Majia să fie un mare poet naţional dacă el este dintr-o minoritate de 2 milioane de locuitori. Aici este frumuseţea lumii, aici sunt vlăstarele şi trăirile şi rădăcinile vieţii lumii, nu prin concepţia unora sau altora care vin să denatureze efectiv starea naturală, natura. De aceea, eu cred în natura poeţilor şi în natura oamenilor de bun simţ, şi a celor înţelepţi, curaţi, şi a celor care ne conduc să ne conducă bine. Şi aveţi mare noroc că aveţi o conducere unitară, foarte solidă, foarte axată pe probleme, aici în China, numai în China. Au un management naţional de excepţie care influenţează dezvoltarea globală. Eu am venit de mai multe ori şi n-am mai cunoscut de câte ori am venit locurile unde-am fost, atât de mult se îmbunătăţesc, se îmbogăţesc, atât de mult se schimbă şi mai ales se înfrumuseţează pe zi ce trece şi îţi dau o estetizare a lumii, o estetizare a sufletului, a trăirilor. Am văzut acum recent o fântână arteziană care este un basm, dau un simplu exemplu ca să nu spun realizările pe care le are ţara, ca şi indicatori economici şi financiari care se impun cu severitate în lume şi sigur că acesta nu este decât un câmp în care muncesc nişte oameni înţelepţi, aşezaţi, chibzuiţi, perseverenţi, care vor să dea roade pământului acestuia şi lumii.