Unul din seria de evenimente organizate la târg a fost dedicat Centenarului Marii Uniri, unde a fost o lectură publică a piesei „Prima zi a ultimei luni" scrisă de dvs, cu participarea actorilor de la Grupul de Artă din Beijing „Jinghua Qing". Vă rog să-mi vorbiți pe larg despre acest moment – cum a ajuns piesa dvs. iată în China, cum a fost ea înțeleasă de actorii chinezi, cum a fost prestația lor, cum a fost receptată de publicul chinez?

În primul rând ea a fost foarte bine receptată, pentru că aşa de bine s-au integrat în roluri actorii, încât şi eu care nu ştiu chineză, am simţit freamătul lor, emoţia care au transmis-o şi mai ales dorinţa de a aşeza între noi o foarte frumoasă deschidere şi mai ales o privelişte de aşa natură încât să simţim de fapt ideea unirii României, fiind acum în cel de-al 100-lea an. Sigur că, acest lucru a venit şi a înfrumuseţat dacă vreţi şi evenimentul târgului ca atare, pentru că au venit foarte multe personalităţi din România, scriitori din România, au venit şi foarte multe personalităţi şi din China şi ne-am bucurat la un loc pentru acest eveniment şi mai ales pentru că piesa aducea în faţa tuturor acea stare de unitate a românilor, patria noastră este limba română şi, permanent, unde e un român suntem şi noi. Şi ca atare, eu am citit această piesă de teatru care a fost jucată de Teatrul Naţional al Televiziunii Române cu cei mai mari actori ai României. Piesa era fructificată din acest sens de mari artişti ai ţării şi care, într-adevăr, ilustrează necesitatea de-a ne expune trăirile, simţirile şi dorinţa noastră de unitate naţională.

Pe lângă profesor universitar, ziarist, poet și dramaturg sunteți și președinte al Asociației de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale cu R.P.Chineză. Și s-o luăm acum de la început. De unde și cum s-a născut pasiunea dvs. pentru China și măreața cultură a acestei țări?

Vreau să subliniez că în prima etapă eu am fost şi încă sunt în Asociaţia Română de Prietenie cu R.P.Chineză, care a fost condusă de Florea Dumitrescu, ambasador, guvernator şi ministru de Finanţe şi care cunoştea foarte bine China şi era un îndrăgostit şi un om temerar în tot ceea ce făcea. L-am cunoscut prin anii 1974 şi în momentul în care a devenit preşedinte a spus că noi trebuie să facem ceva în legătură cu prietenia cu China. Şi ca atare, eu aş vrea să fii lângă mine şi să dezvoltăm această idee. Atunci am înfiinţat trei filiale în Banat, în zona sud-vest a României şi am înfiinţat filiala Caraş-Severin, unde de fapt locuiesc în Herculane, Mehedinţi şi Gorj, la care au participat şi membri ai ambasadei, inclusiv ambasadorul de atunci al Chinei în România. S-a văzut că această stare, să zic aşa, de construire, de coagulare şi de aşezare cât mai apropiată între noi devine un atribut al muncii noastre şi al necesităţii acesteia. Şi mai mult decât atât i-am fost şi consilier personal până s–a stins din viaţă preşedintele Florea Dumitrescu şi între timp, domnul Constantin Lupeanu, marele sinolog, a înfiinţat şi el o asociaţie care se cheamă Asociaţia de Prietenie pentru Schimburi Economice și Culturale cu R.P.Chineză, dar, viaţa se duce înainte, el a ajuns aici directorul Institutului Cultural Român şi, ca atare, s-a constituit de fapt în asociaţia noastră funcţia de preşedinte de onoare pe care el o îndeplineşte şi eu preşedinte în exerciţiu cu obligaţia, datoria şi moralitatea ca într-adevăr să creăm pe mai departe puntea şi s-o înfrumuseţăm, de relaţii între cele două ţări. Sigur că la noi există acest sentiment, mai ales că în asociaţia noastră sunt foarte mulţi profesori universitari, studenţi, adică le adresăm o nişă de o anumită elită, de o anumită structură şi cărora noi vrem să le dăm imboldul necesar ca să prelungească în viitor generaţia care vine să fie cât apropiată, cât mai bogată în a cunoaşte relaţiile dintre ele şi mai ales în vieţuire comună. Este foarte important şi foarte mulţi tineri s-au apropiat văzând virtuţile marelui poporului chinez şi mai ales după ce s-au văzut aceste rezultate extraordinare pe care le are China în problematica mondială. Adică China devine o putere, eu zic cu sinceritate prima putere, pentru că PIB-ul Chinei faţă de cel al Americii sau faţă de altcineva este făcut pe muncă şi nu pe servicii. Şi mai mult decât atât, vreau să apreciez că gradul de folosire a forţei de muncă în China este superior tuturor ţărilor şi ca atare, un mare filosof spunea că bogăţia unei ţări nu se măsoară în bani, ci în muncă. Sigur că munca face educaţie. Nu poţi să munceşti dacă n-ai educaţie şi educaţia trebuie făcută prin muncă şi ele se intercondiţionează de aşa natură încât nu fac altceva decât să deosebească oamenii. De fapt, spunea la un moment dat Confucius, natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.