Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
ANUL COCOŞULUI DE FOC
2017-04-21 09:51:24 cri-1

Primele şase luni ale anului (de la Gerul mic), şi ultimele şase (până la Zăpada mare), calendar în viziunea pictorului profesor Liu Shuyong, ce redă în peisajele sale atmosfera de basm a vieţii de la ţară, în permanentă armonie cu transformările naturii înconjurătoare.

Căldura familiei

Cele şapte zile până la Noul An, deci până la întoarcerea zeului vetrei, mi-au rămas în minte ca un iureş al pregătirilor, ca zile febrile pentru gospodine şi pentru fiecare membru al familiei. Toată lumea era cuprinsă de febra cumpărăturilor. Rămâneam uimită în faţa munţilor de mărfuri, care mai de care mai îmbietoare, toate produse în China. Străzile aşezărilor chineze mereu în freamăt, acum, în ajunul Sărbătorii Primăverii, deveneau adevărate expoziţii în aer liber.

În ultima zi a anului, freamătul străzilor se linişteşte. Îmi plăcea să-i văd pe prietenii mei chinezi, îndestulaţi de cumpărături, cum se retrăgeau în casele lor pentru a se bucura de intimitatea şi căldura familiei. Era momentul când se desăvârşea decorarea caselor, conferindu-li-se o atmosferă sărbătorească şi de siguranţă. Seara de ajun este sărbătoarea familiei. Când pe cer apare prima lună nouă a anului, în casa părintească se adună toţi membrii clanului, în unele cazuri chiar patru generaţii. După cinstirea memoriei strămoşilor şi întâmpinarea zeului vetrei, a cărui litografie va fi din nou lipită pe peretele bucătăriei, se serveşte masa festivă, de la care nu pot lipsi alimentele cu conotaţii simbolice, ca, de pildă, peştele, simbol al prosperităţii şi îndestulării, colţunaţii (jiaozi), simbol al unităţii familiei.

În prima zi a Noului An, străzile prind din nou viaţă. În parcuri, temple, târguri şi pe străzi încep distracţiile. Ofertele sunt nelimitate. Îmi plăceau expoziţiile de flori şi peisaje miniaturale, unde puteam participa la concursuri de poezii şi mă puteam bucura de "recitalul" păsărilor cântătoare. Mă lăsam cuprinsă de satisfacţia constructorilor de zmeie, când priveam înălţându-se spre tăriile albastre rezultatele strădaniilor lor. Sărbătoarea Primăverii se încheie - în cea de a 15-a zi a Anului Nou, când pe cer apare prima lună plină a anului - cu Sărbătoarea Lampioanelor.

1 2 3 4 5 6 7
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China