Există elemente specifice artei şi arhitecturii chineze vizibile în lucrările tale sau care ţi-au fost surse de inspiraţie？

Nu, pentru că încerc să găsesc un limbaj arhitectural care este pe înţelesul tuturor culturilor. De exemplu, folosesc foarte mult forme geometrice de bază, pătratul, cercul, iar pătratul e pătrat în orice cultură şi atunci mă interesează mai mult ceea ce înţelegem cu toţii decât ceea ce e specific unui anumit loc sau altul.

Deci, oarecum, să transmiţi un mesaj comun …

Exact, ceva care poate fi înţeles şi care oferă acelaşi nivel de înţelegere şi care transmite emoţii similare, indiferent că eşti chinez, român, că eşti belgian.

Recent, la Institutul Cultural Român de la Beijing a avut loc vernisajul expoziţiei tale de arhitectură „Glosă în piatră". Ce lucrări cuprinde acest proiect al tău şi cum ai simţit că a fost primit acesta de publicul chinez？

Expoziţia cuprinde trei proiecte fictive de arhitectură, care reprezintă şi clarifică câteva intenţii şi direcţii pe care le urmez în arhitectura mea. Mai precis mă interesează arhitectura care facilitează introspecţia şi contemplarea, iar acesta este opusul arhitecturii care reprezintă ceva sau pe cineva sau statul cuiva sau statutul unei companii, de exemplu. De asemenea, este opusul unei arhitecturi de distracţie sau de distragere a atenţiei. Este opusul bombasticului inutil şi opusul trendurilor, în general. Prietenii mei chinezi care au intrat în expoziţie au fost entuziasmaţi, au plecat un pic dezorientaţi, dar cred că le-a plăcut. A fost o experienţă interesantă.

Ştiu că în anul 2016 ai avut o expoziţie împreună cu artista chinezoaică Huang Huan la Asian Art Works Gallery din Zona Artei 798. Spune-mi, te rog, cum a decurs colaborarea între voi, între doi artişti care vin din două lumi atât de diferite？Aţi prezentat şi lucrări comune sau fiecare a venit cu lucrările sale personale？

Ne place să credem că venim din lumi total diferite, dar diferenţele nu sunt atât de semnificative până la urmă. Lucrările pe care le-am prezentat, acolo, nu au fost făcute într-un fel de colaborare, ci fiecare a lucrat separat, dar pentru că avem acelaşi fel de a gândi şi a vedea lucrurile, au putut fi expuse împreună. Au făcut un fel de pereche bună. Lucrările ei sunt total diferite de ale mele. Ea este o perfecţionistă care gândeşte şi curăţă fiecare lucrare de tot ceea ce este inutil sau redundant. Scrie şi gândeşte mult până când se apucă de tabloul propriu-zis şi are tot planul gata înainte de-a pune mâna pe pensulă sau pe aparatul foto când face fotografie. Eu, pe de altă parte, lucrez instinctiv, fără niciun fel de preconcepţie. Sunt straturi de manifestări emoţionale peste straturi de manifestări emoţionale pe care le pun în tablourile mele şi care sunt toate vizibile. Pânzele mele sunt într-un proces continuu de transformare. Nu distrug nicio pânză, ci insist până când ajung la momentul în care sunt satisfăcut cu rezultatul.