Dialog cu artistul român, Alexandru Dâmboianu

Artistul român Alexandru Dâmboianu trăieşte de şase ani la Beijing. El locuieşte în Gulou Xi, o zonă de hutonguri situată nu departe de Parcul Houhai, împreună cu prietena lui, artista chinezoaică Huang Huan. Acolo are şi atelierul unde pictează. Întâlnirea cu el a fost caldă şi emoţionantă. În atelierul lui, ne izbeşte plăcut mirosul de acuarelă. Tablourile la care lucrează par straturi de manifestări emoţionale. Pânzele lui sunt într-un proces continuu de transformare. În timp ce savurăm o cafea, facem cunoştinţă şi cu cele două pisici ale lui, Shui, care în chineză înseamnă apă şi pe care a găsit-o abandonată lângă un lac şi Bai, care înseamnă alb, pentru că felina e albă precum neaua. În timp ce discutăm, pisicile se plimbă nestingherite printre noi, dând o pată de culoare atelierului. Sunt obişnuite să trăiască în lumea celor doi artişti. Pe noi ne-au primit, la început, uşor curioase, apoi, treptat, ne-am împrietenit şi chiar au acceptat să mănânce din palmele noastre. Alexandru Dâmboianu ne-a mărturisit că primii doi ani pe care i-a petrecut la Beijing au fost grei pentru el. Cu timpul, însă, lucrurile s-au mai diversificat, iar acum are timp să gândescă proiecte şi să le realizeze.

Bună ziua, Alexandru Dâmboianu. Îţi mulţumim că ne-ai primit în studioul tău de la Beijing şi că putem simţi aici energia ta creatoare. Spune-mi, te rog, la ce proiect lucrezi în acest moment？

Vă mulţumesc pentru vizită. Zilele acestea mă gândesc cum să pictez cu alb tablourile negre pe care, în prezent, le am expuse la Galeria de Artă Asian Art Works, pentru că lucrările mele sunt într-un proces continuu de transformare şi când se întorc acasă mai aplic câte un strat de vopsea.

Ce te inspiră în lucrările tale？

Mă interesează ceea ce ne defineşte pe noi ca oameni şi ceea ce avem cu toţii în comun. Aş vrea să identific faptul evident că suntem doar nişte animale cu o bucată de neurocortex în plus, care produce un fenomen extraordinar, conştiinţa de sine. Dar conştiinţa de sine ne relevă inacceptabila informaţie că suntem doar temporari şi avem nevoie de nişte mecanisme care să nege cumva treaba aceasta, cum ar fi ritualuri, religii, sisteme culturale, toate lucrurile care ne ajută să ne agăţăm de ceva care are o semnificaţie dincolo de existenţa noastră. Dar mă interesează mai mult aspectul negativ al acestei reacţii, conflictul dintre culturi, ce se întâmplă când se militează foarte mult pentru o cultură sau alta, când există un conflict pentru resurse şi treaba asta mă interesează foarte mult pentru că ajută cumva să ameliorăm modul în care gândim din punct de vedere al diferenţelor culturale şi ar putea să ne apropie mai mult unii de alţii, dacă vedem şi partea grotescă a culturilor în care activăm.

Care este concepţia ta artistică, Alexandru？

Lucrările mele sunt o serie de ritualuri personale născute din nevoia de-a mă împăca temporar cu anumite aspecte mai puţin convenabile ale naturii umane şi din nevoia de-a alina nişte frământări existenţiale care revin din ce în ce mai frecvent odată cu vârsta.