Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Interes mare pentru standul Chinei la Târgul Internaţional GAUDEAMUS
2016-12-16 14:26:57 cri-1

La ce evenimente aţi participat în cadrul târgului şi care a fost atmosfera acolo?

Din păcate am stat doar două zile şi jumătate în România. Am încercat să asist la cât mai multe evenimente, mai ales la lansări de cărţi scrise sau traduse de profesorii sau prietenii mei. Îi felicit sincer şi din toată inima. Bineînţeles, au fost lansate şi cele două cărţi traduse de mine – Istoria culturii române moderne scrisă de domnul profesor Grigore Georgiu şi autobiografia domnului preşedinte Klaus Iohannis, Pas cu Pas. Era mare aglomeraţie la standurile editurilor chineze şi unii vizitatori au aşteptat până la încheierea târgului ca să cumpere nişte cărţi pentru expoziţie. Mi-a plăcut atmosfera de acolo, care a fost cum trebuie să fie la un târg.

Cum vi s-a părut că au reacţionat vizitatorii români la întâlnirea cu poezia chineză, cu literatura chineză, cu cultura chineză?

Oamenii au venit din diferite motive şi pot reacţiona în diferite moduri. Asta e normal. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este curiozitatea românilor faţă de literatura şi cultura chineză. Interesul ar creşte în continuare, numai dacă această curiozitate n-ar pieri. În epoca contemporană dispunem de diverse surse de informaţii, dar majoritatea sunt de mâna a doua, sunt prelucrate sau chiar inventate. De aceea, cărţile continuă să joace un rol neînlocuibil. Sunt convins că noi, chinezi şi români, ne putem înţelege mai bine, dacă citim mai multe cărţi scrise de autorii din aceste două ţări, şi nu numai comentariile de pe nu ştiu ce saituri sau bloguri.

Decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, directorul român al Institutului Confucius Bucureşti, prof. univ. dr. Luminiţa Bălan, a spus că participarea multor scriitori şi poeţi chinezi la târgul GAUDEAMUS din acest an şi cele 30 de evenimente culturale organizate de delegaţia chineză în cadrul târgului, au avut un rol important în promovarea schimburilor literare între România şi China, tot mai mulţi editori români fiind interesaţi de piaţa chineză. Mai mult, se aşteaptă ca în viitor tot mai multe opere chinezeşti să fie prezentate cititorilor români. Târgul Internaţional GAUDEAMUS a fost înfiinţat în 1994 de Radio România, fiind organizat anual. Acesta este cel mai mare târg de profil din România, având o mare influenţă în Europa Centrală şi de Est. Ediţia din acest an s-a desfăşurat pe o suprafaţă totală de 14.000 de metri pătraţi, peste 3.000 de editori din România şi ţările ECE prezentând oferta de carte. (Nina F. Gherman)


1 2 3 4 5
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China