De altfel, în mesajul pe care preşedintele Chinei, Xi Jinping l-a transmis în deschiderea Congresului Mondial de Istorie de la Jinan, a subliniat rolul fundamental al istoriei în educaţie şi cunoaştere, în dialogul dintre popoare.

Da, am auzi cu emoţie reprezentantul preşedintelui, un membru al guvernului ne-a transmis şi au fost prezenţi oficiali din conducerea Chinei, din Asociaţia Naţională Chineză a Istoricilor, preşedintele acestui comitet al istoricilor chinezi. Cu toţii au subliniat rolul istoriei şi pentur noi, pentru europeni, a fost ca un balsam acest lucru, pentru că se mai aud voci care critică disciplina, care spun că istoria este o poveste, o legendă, un mit, şi că ar fi bine să mai renunţăm la aplecarea spre trecut. Ar fi o eroare, pentru că repet, trecutul nu este altceva decât viaţă. Şi a renunţa la studiul trecutului, înseamnă a dispreţui viaţa.

Domnule profesor, într-unul din multele articole scrise de dvs., spuneţi următorul lucru - Cunoaşterea trecutului nu ne face infailibili, nici prevestitori şi nici buni, dar, pe unii, ne poate ajuta să ne facem prezentul şi viitorul în chip ceva mai înţelept … Vă rog să detaliaţi puţin.

Aşa este. Eu nu sunt dintre cei care cred că istoricii pot ghici viitorul. Aflarea viitorului nu este apanajul oamenilor, deşi există o ştiinţă care se numeşte viitorologie, şi care stabileşte nişte reguli prin care anumite direcţii de viitor pot fi prefigurate. Istoricul, însă, dobândind experienţa omenirii de dinainte, poate să fie mai înţelept în privinţa prezentului, poate să fie mai precaut, poate să ofere sfaturi înţelepte, bune, care să fie urmate. Totul depinde de măiestria lui de a transmite aceste sfaturi, de pregătirea unui mediu care să asculte aceste sfaturi şi cred că aici rolul educaţiei prin istorie este extrem de important. Şi şcoala contemporană, în toate ţările, trebuie să-i pregătească pe tineri ca să recepteze aceste mesaje, şi mesajele acestea care vin din trecut sunt absolut convins că-i vor face, şi-i pot face pe oameni să construiască mai bine prezentul, cu întelepciune, să nu ia decizii pripite. Şi dacă prezentul e construit cu înţelepciune, atunci nici pentru viitor nu trebuie să ne îngrijorăm foarte tare. De aceea, istoricul are rolul lui în societate, însă acest rol nu trebuie nici sublicitat şi nici supraevaluat, pentru că, la urma urmei, şi istoricul este un om ca toti oamenii şi e bine să fie un om între oameni, cu respect pentru umanitate, pentru om, pentru omenire şi pentru valorile umaniste.