Ce nu vă place la România?

România a fost, este şi va rămâne pentru întreaga viaţă tărâmul făgăduinţei din care am fost nevoit să plec, pentru a înţelege şi mai bine că este cu adevărat un spaţiu dăruit. Spun asta nu doar pentru că sunt mândru că sunt român, ci pentru că toţi cei care au ajuns să cunoască România s-au îndrăgostit de ţara noastră. Când străinii ajung să nu se mai poată dezlipii de bunătatea românilor, uneori dusă până la prostie, de frumuseţea, de bogăţia României, cum aş putea să spun că ceva nu îmi place la ţara de care îmi este dor, de care mă simt mândru, pe care o reprezint departe de ţară.

Dacă doriţi să vorbim de societate, de problemele ei, de ceea ce se consideră azi a fi elite, lideri, discuţia poate să atingă, probabil, sensul întrebării dumneavoastră. Dar, cred că ştiţi mai bine şi simţiţi acut, trăind zi de zi în ţară, tot ceea ce eu văd mai detaşat, fiind la aproape zece mii de kilometrii de casă.

Ce nu vă place la China?

Poate doar că este prea departe de România. Altfel, China, după ce ajungi să o cunoşti, după ce reuşeşti să te scuturi de şabloanele şi ideile preconcepute, specifice occidentalilor, ajungi să o simţi. Înainte de a ajunge să o înţelegi, China trebuie să fie simţită în valorile ei perpetuate de milenii, indiferent de lideri, sisteme, doctrine. Pentru a simţi ceva, ai nevoie de răbdare, de puţină voinţă pentru a face linişte în idei, pentru a face ordine în repere. Altfel nu vei ajunge niciodată să înţelegi că în China poţi să înveţi să respecţi diferenţele, căutând permanent să observi atent, uneori până la detaliu, înainte de a judeca mereu cu reţinere şi modestie.

Ce lucru vi se pare cel mai greu de îndurat pentru un român aflat în altă ţară?

Aş vorbi din perspectiva unui român plecat foarte departe de ţară, cum este cazul românilor ajunşi în orientul îndepărtat. Pentru mine, cel mai greu este în momentele în care dorul de cei ai mei nu mai poate fi compensat de nimic, iar sentimentul de izolare riscă să devină dominant. Însă, pentru asta există prieteni şi nimeni nu este aici împotriva propriei voinţe.

Revenind la carte: cum a fost drumul de la idee la publicare?

Volumul "Diplomaţia Panda", este partea a unui proiect amplu, început în anul 2011. Înaintea primei ediţii, am publicat "Descoperind China - Beijing", apoi "Dialoguri la Beijng" - volum bilingv română - chineză.

În "Diplomaţia Panda" încerc să explic, printr-o succesiune de evenimente trăite zi de zi, ce înseamnă China de azi, abordând teme importante din societatea chineză, aşa cum sunt reflectate la nivel oficial şi trecute printr-un filtru al experienţei cotidiene de rezident în marele stat asiatic. Pe fondul crizei de informare, a dezinteresului de informare direct de la sursă, am considerat necesar să demarez acest proiect. Cred că este necesar să asumăm răspunderea unor afirmaţii, una dintre acestea fiind şi faptul că, azi, despre China se cunoaşte destul de puţin şi foarte departe de realitatea obiectivă.

Este greu de înţeles şi acceptat faptul că performanţele chineze au la bază ordinea, coerenţa, asumarea, proiecţia şi ducerea la bun sfârşit a proiectelor, într-un cadru foarte bine reglementat, iar cine nu respectă regula intră în conflict cu legile statului. Altfel spus, modelul chinez este unul care vorbeşte despre reguli generale, în care individul se conformează unui sistem în care meritocraţia, libertatea şi condiţiile necesare pentru a evolua şi performa pe model chinezesc sunt puse la dispoziţie.

Această a doua ediţie, care acoperă perioada 2011 - 2014, suprinde cu precădere momentele de contact oficial dintre cele două ţări, comentarii şi corespondenţe din perioada în care eram publicat în România (Jurnalul Naţional). Multe dintre abordări sunt critice şi însoţite permanent cu explicaţii privind sensibilităţile de comunicare şi cooperare bilaterală.

Ce aşteptări aveţi de la această a doua ediţie?

Sper ca a doua ediţie să genereze interes cu precădere în rândul celor procupaţi de cunoaşterea Chinei reale, de relaţiile ultimilor ani dintre România - China, pentru a înţelege unde suntem şi spre ce ne îndreptăm cu toţii, nu doar românii şi chinezii.

Îmi place să cred că, deşi nu oferă un răspuns la nivel de definiţie cu privire la ce înseamnă „Diplomaţia Panda", lecturând textele din volum se poate înţelege că pe relaţia cu China va fi nevoie o abordare corectă, fermă şi diplomatică, pentru că lumea trebuie să înţeleagă schimbarea la care suntem martori, dar mai ales faptul că noul lider al lumii, China, nu va fi şi nu va acţiona aproape deloc aşa cum ne-a obişnuit SUA.

O să închei acest interviu cum o fac de obicei rugându-vă să ne vorbiţi despre planuri şi speranţe de viitor!

Voi continua să scriu, păstrând speranţa că modesta mea contribuţie va găsi un ecou în rândul celor interesaţi de spaţiul chinez. Este posibil ca anul viitor să finalizez un alt proiect editorial dedicat înţelegerii Chinei acestui secol. De asemenea, am speranţa că românii vor înţelege cât mai curând că ei reprezintă România şi acasă şi peste tot în lume, iar asta să îi facă să fie mai atenţi cu România.

Vă mulţumesc tare mult pentru timpul acordat şi pentru amabilitate.

Vă mulţumesc şi vă doresc succes.

România – China, 29 martie 2015