Daniel, spune-mi de unde îţi culegi colindele?

Eu am o bunică în judeţul Satu Mare şi una în Maramureş. Dar ambele localităţi sunt în fosta regiune Maramureş, adică sunt nişte zone destul de apropiate, nişte zone de interferenţă între judeţe şi mi-am cules colinde şi de la culegători şi de la oameni şi de la rude, de la prieteni care ştiau câte o colindă specială şi încercau să mă înveţe şi care ştiau că-mi plac. Eu, la un moment dat, am început să mă declar un culegător şi mi-au oferit nişte colinde foarte faine. Sper ca anul care vine să vină cu o bucurie în plus, să înregistrez un nou album şi de colinde.

Dar tu mai ai albume.

Da, am un album de colinde, am mai multe albume muzicale şi cu ghiduşii, cu zăpăceli, cu cântece mai ţăcănite, cu glumiţe.

Ce înseamnă Crăciunul pentru tine, Daniel ?

Bucurie, o imensă bucurie multiplicată. În primul rând e bucuria Naşterii Mântuitorului lumii, e bucuria naşterii lui Hristos care a venit să ne aducă o lege nouă, legea iubirii, a venit să ne aducă şansa unei reînvieri pe care o vom primi la Înviere, la Paşti, a venit să ne aducă o recalibrare, o reetalonare pe coordonate proaspete, chiar moderne a fiinţei umane. În momentul în care aplici, atât cât poţi, ceea ce a zis Hristos, iertare şi iubire, nu mai ai nevoie de alte variante, nu mai ai nevoie de ochi pentru ochi, de dinte pentru dinte, nu ai nevoie de răzbunări, de continuarea unor supărări, ci ai nevoie de mai multă atenţie la acceptare. Să accepţi că ţi se întâmplă asta, nu să fii prost, că Hristos nu zice să fim iubitori şi proşti sau fraieri, Hristos zice să fim iubitori, să oferim şansa. Ei, dacă vezi că i-ai dat şansa cuiva şi şi-a bătut joc de ea, e ok, nu trebuie să i-o mai dai încă o dată.

Te retragi …

Te retragi, dar faci curăţenie. Nu laşi lucrurile nerezolvate. Pentru mine, Crăciunul e un moment de împăcare, e un moment în care poţi, mai concret, să îi ierţi pe toţi cei care ţi-au greşit, să îţi ceri iertare de la ei, atât cât poţi, dar cu sufletul poţi, în gând poţi, poate e departe, în vârful munţilor, a fugit de lume, dar tu ştii că e o supărare între voi, trimite-i un gând de drag, aşa, din sufletul tău, fără să-i dai nici un telefon şi vei vedea că te va suna, te va căuta.

De ce ne este greu să iertăm? Sau să ne iertăm pe noi, înşine, până la urmă.

Iertarea e mână în mână cu credinţa. Pentru că nu credem că asta ne ajută. Nu credem destul că ne-ar putea debloca. Dacă am crede mai mult, atunci am face mai mult. Mai există şi o variantă inversă. Fă şi după aia vei vedea rezultate. Poţi să faci chiar dacă nu crezi. S-a făcut un experiment, cred că în Rusia şi rugăciunea Tatăl nostru a fost zisă de diverse persoane, mai mult sau mai puţin credincioase, un creştin ortodox, unul catolic, budhişti, satanişti, atei ş.a.m.d. Toţi, dar absolut toţi au zis rugăciunea Tatăl nostru asupra unei căni de supă sau apă, o substanţă. S-a făcut analiza înainte şi după. În absolut toate cazurile, dar în toate, a scăzut numărul microbilor. Înseamnă că acea rugăciune, Tatăl nostru, are în sine ceva curăţător, ceva care anihilează toate urâciunile, ceva care anihilează părţi negative, conţine acolo energii necreate, conţine acolo mâna lui Dumnezeu. Şi dacă mâna lui Dumnezeu vine şi se pune pe sufletul tău, care încerci să faci asta sau pe al celui care încearcă să facă asta, nu are cum să nu se schimbe ceva la un moment dat. Îi o vorbă din zona de dezvoltare personală – Fă cum poţi, ca să ajungi să faci cum trebuie. Aşa că, doar fă-o. Dar fă-o. Şi străduindu-ne să înţelegem mai mult, acolo, înăuntru, în fiinţa noastră se dezvoltă abilitatea de a simţi cum e să ierţi, cum e să fii tolerant, cum e chiar să dăruieşti iubire.