Dialog cu Daniel Făt, artist român

Daniel Făt, artist român, este absolvent de actorie şi în prezent masterand în teatru muzical la Universitatea Galaţi, care a inclus şi un program de aproape 4 luni la Academia Centrală de Dramă din Beijing. În scurta perioadă pe care a petrecut-o în China, el a vizitat şi secţia de limba română a Radio China Internaţional, unde a fost invitat la emisiunea Cultura Chinei într-o ceaşcă, pentru a vorbi despre obiceiurile legate de Crăciun şi de Anul Nou şi pentru a ne colinda.

De unde vii colindătorule Daniel Făt?

Eu vin de departe, vin din Maramureş, via Târgu Mureş, Bucureşti, Braşov, Galaţi, de la Galaţi am fost catapultat în Beijing, la un masterat de teatru muzical, foarte fain, la Academia Centrală de Dramă din Beijing, care este cea mai mare universitate de arte teatrale din Asia şi una dintre cele mai mari din lume. E primul program de masterat în colaborare româno-chineză, masterat pe teatru muzical. Sunt în prima promoţie şi mă bucur că fac parte, aşa, dintr-un fel de val de pionierat. Oricum, sunt într-o generaţie din asta de tranziţie, de transformări ample, aşa că sunt obişnuit să fiu într-un val din ăsta care deschide uşile sau porţile sau începe câte ceva. E un program care se desfăşoară cu sprijinul Ministerelor Educaţiei şi al Afacerilor Externe din ambele ţări şi este condus de profesor doctor Dumitriu Corneliu, cu care am avut plăcerea să mă întâlnesc cu mulţi ani înainte în nişte festivaluri de teatru ale şcolilor de teatru din România. Era foarte bine pregătit pe zona de a pune împreună nişte idei, nişte oameni care au aceleaşi afinităţi, nişte trupe din diverse colţuri ale lumii şi atunci am avut bucuria să văd pentru prima dată teatru japonez, teatru american, teatru englezesc, chinezesc nu a fost în tura aceea în care am fost eu în acea tabără, dar după aceea s-au deschis porţile mai mult şi chiar au fost o mulţime de colaborări foarte faine. Acest masterat a început în România, am făcut un an în România, în acel an am învăţat şi puţină chineză. Partea făcută în Beijing este de un semestru, e primul semestru din anul II, după care vom termina acasă partea a doua a anului II, adică finalul, cu examenele de diplomă. Însă experienţa Beijing mie mi-a deschis, aşa, nişte ochi, şi cine ştie ce se mai leagă în viitor.

Poate te mai întorci în China.

Da, mi-ar plăcea să mă întorc în China.

Pe colegii şi profesorii tăi chinezi i-ai colindat? Le-ai povestit despre Crăciunul de la noi, de-acasă?

Da, le-am povestit într-o oarecare măsură. Şi ei au obiceiul de-a se aduna în familie şi de-a se bucura în familie cu diversele lor sărbători. Aşa că le-a fost uşor să înţeleagă principiul. Doar că la noi au înţeles că e mult mai amplu, pentru că e dus la prieteni, la vecini, mergi la colindat. Mersul la colindat de Crăciun îi musai, de fapt nu e Crăciunul dacă nu mergi la colindat, practic mergi la colindat să vesteşti că s-a născut Hristos. Este, într-adevăr, un obicei creştinesc, chiar dacă obiceiul în sine de-a ura în prag de sărbători e mult mai vechi şi are rădăcini, mai ales la noi, în precreştinism. Noi avem rămăşiţe de teme de colindă sau de cântec şi de dansuri nu mai vorbim, de la daci. De exemplu, Căluşarii, un dans foarte cunoscut şi dansurile din Maramureş au, iarăşi, nişte elemente foarte vechi, pe care nu le-a alterat nimic, nici timpul, nici politica …

Nici globalizarea …

Din păcate şi în Maramureşul meu fain se mai alterează puţin interesul faţă de valorile reale. Plecatul în alte ţări pentru a face un leu, i-a pus să vină de-acolo cu nişte modele foarte defecte, pe cei care au plecat. Acolo, de exemplu, le plăcea casa unui francez şi vin acasă şi îşi fac o casă aşa cum au văzut în Franţa, dar îşi dărâmă poarta lui de lemn, casa lui de lemn. Ok, vrei o casă mai mare, o casa mai spaţioasă, bine, fă-o, dar nu dărâma lucrurile alea de valoare. Aici, în China, am avut bucuria să observ că măcar porţile, care de altfel seamnă cu porţile din Maramureş, ca principiu, măcar alea şi le păstrează. Aproape orice clădire nouă are nişte elemente de genul ăla. Ori noi avem enorm de multe elemente de tipul ăsta, ezoteric şi spiritual şi cu sens. Gândeşte-te numai la poarta din Maramureş. Pe ea sunt încrustate nişte elemente, soare, lună, stele, astea-s elemente precreştine. Mai e pusă şi viţa-de-vie, care-i simbolul vieţii şi sângele Mântuitorului. Dar poarta aia avea rol, efectiv, ca-n filmele SF. Când treci printr-o poartă din aia, aşa-zis paranormală, te cureţi, rămâne afară orice e urât şi murdar. Oricine vroia să intre pe poarta aia şi nu era cu cugetul curat, nu putea intra pe poartă sau intrând pe poartă i se limpezea creierul.