Maestrul în ceramică Zhou Shengnan
130827bszsn |
Maşina cu care călătoream, noi, cei trei corespondenţi ai Radio China Internaţional, s-a oprit în faţa unei porţi din fier. Doi câini micuţi lătrau în curte. Un bărbat îmbrăcat într-un tricou alb şi blugii albaştri ne întâmpină cu multă căldură. El este tânărul maestru în ceramică, Zhou Shengnan. Ţinuta sa obişnuită diferă, însă, foarte mult, de ceea ce noi ne-am închipuit.
Intrăm în curte, iar pe partea stângă a potecii care duce la un bloc cu trei etaje, vedem diferite soiuri de legume şi fructe. La intrarea în clădire ne întâmpină un acvariu din ceramică, în care trei peştişori înoată veseli în apa proaspătă. Iar lângă o insuliţă mică de bambus se află două statui, tot din ceramică.
Într-o cameră mare de la parter, sunt multe obiecte de artă modernă. Ne atrage atenţia colecţia de piese „Seminţe". Zhou spune că mlădiţele care ies din seminţele de nucă, soia şi alte plante, simbolizează speranţa.
„Colecţia de piese 'Seminţe' reflectă viziunea mea faţă de viaţă".
El susţine că doar piesele care reflectă sentimentele şi trăirile artistului pot sensibiliza şi alte persoane.
Într-o parte a camerei sunt expuse farfurii din ceramică. Acestea au etichete cu preţul. Toate farfuriile cu diametrul de 50 centimetri costă peste o mie de yuani pe bucată. Unele costă chiar peste şase mii de yuani. Oricum, ştiam că multe piese ale lui Zhou se cumpără imediat ce sunt gata.
Şi pe bună dreptate. Zhou este membru al forului consultativ al districtului Boshan al oraşului Zibo din provincia Shandong. Atelierul său a fost înfiinţat în anul 2000. Zhou a luat mai mult de zece premii de aur la diferite concursuri organizate în Shandong şi a câştigat două premii importante la concursuri naţionale. Muzeele din străinătate cumpără piese de la el. Zhou ne spune:
„Odată cu creşterea popularităţii mele, a crescut şi valoarea adăugată a produselor mele, iar implicit şi preţurile".
Întrebat cum a reuşit să obţină atâta faimă la doar 34 de ani, Zhou răspunde cu modestie că a făcut doar un pas mic mai devreme decât alţii, iar secretul său este tenacitatea.
„Cariera mea artistică a început de puţin timp. Trebuie să continui cu multă sârguinţă. Orice om va reuşi, dacă se va dedica timp de zece ani aceluiaşi lucru".
El le propune tinerilor să nu se grăbească să-şi atingă obiectivele, deoarece viteza prea mare a paşilor îi face, de multe ori, să fie departe de finalul dorit.
Zhou Shengnan s-a născut în oraşul Zibo. El a absolvit, în 1999, Şcoala de Industrie Uşoară şi Arte Plastice din Shandong, specialitatea proiectarea ceramicii şi a porţelanului. Interesul său faţă de ceramică a apărut încă din copilărie.
„Îmi amintesc că erau multe fabrici de ceramică şi porţelan, la Zibo, când eram mic".
Soţia sa lucrează tot în domeniu, este fostă colegă de şcoală a lui Zhou. La vârsta de 23 ani, ei şi-au mutat atelierul, de fapt casa, pe un versant din suburbia districtului. Acest cuplu, cu aceeaşi pasiune artistică, a mers din localitate în localitate ca să adune mostre de sol, folosite pentru inventarea mai multor culori de smalţ, specifice viziunii artistice moderne.
Zhou susţine că arta ceramică din Boshan este la fel de frumoasă ca cea originală. Iată ce spune el despre transmiterea din generaţie în generaţie a ceramicii din Boshan:
„Ceramica şi porţelanul colorate din Zibo sunt superbe. Dezvoltarea specificului şi îmbunătăţirea tehnicilor de lucru sunt foarte importante. În această privinţă, guvernul trebuie să acorde şi mai mult sprijin artiştilor".
Zhou le-a prezentat ceramica din Zibo mai multor artişti, chiar şi străini.
„Peste 20 de ceramişti străini au vizitat atelierul meu şi au confecţionat împreună cu mine obiecte de artă. În 2011, piesele mele au fost prezentate la o expoziţie din Coreea de Sud. Au fost văzute şi de vizitatorii unor expoziţii din America şi Europa".
În plus, ajutat de autorităţile locale, Zhou a stabilit relaţii de colaborare cu Institutul de Arte Plastice din Tianjin, Şcoala de Artă din Shandong şi alte 12 şcoli şi universităţi. În fiecare an, studenţii de la artă îşi fac stagiul în atelierul său, iar profesori realizează, împreună cu Zhou, obiecte de artă.
„Colaborăm şi cu grădiniţe şi instituţii de pregătire a adolescenţilor şi copiilor din Shandong. Autorităţile şcolare locale au desemnat atelierul meu drept una din ,bazele de pregătire artistică' din oraşul Zibo".
„Sunt, aici, diferite suporturi pentru pixuri, castronaşe şi farfurii. Acestea au fost făcute de mine şi mama mea".
Vocea pe care tocmai aţi auzit-o este a lui Fang Zhenru, o fetiţă de cinci ani de la Grădiniţa Jinmuzhi din Boshan. Ea a făcut, împreună cu alţi copii, obiecte de artă din ceramică şi porţelan în atelierul lui Zhou. Educatoarea Zhang Li de la Grădiniţa Jinmuzhi din Boshan spune:
„Ceramica este specifică districtului Boshan. Prin confecţionarea obiectelor de artă din ceramică, am învăţat copiii să-şi iubească meleagurile natale şi patria".
Fiul mai mare al lui Zhou manifestă un vădit interes faţă de pictură şi alte tipuri de arte plastice. Când vorbim despre băiat, pe faţa lui Zhou se citeşte mândria unui tată. Cu toate acestea, Zhou spune că va respecta alegerea fiului său.
Iată, din vorbă în vorbă, timpul se scurge în clepsidra lui neîndurătoare. E deja ora prânzului, iar Zhou este nevoit să ne spună la revedere. Trebuie să-şi ia fiul cel mare de la şcoala primară. Motocicleta condusă de ceramistul Zhou dispare repede din câmpul nostru vizual, intrând în convoiul altor părinţi, care merg în aceeaşi direcţie.