Cartierul Lugu din vestul oraşului Beijing este primul cartier social în sensul advărat al cuvântului în capitală. De o perioadă de timp, în acest cartier, pentru repararea şi renovarea propriilor lor case, locuitorii nu au mai fost nevoiţi să îndeplinească o serie de formalităţi greoaie. Iată unul din beneficiile de care s-au bucurat oamenii locului în urma schimbării rolului cartierului. În ediţia noastră de astăzi vă prezentăm şi mai multe schimbări din cartierul Lugu.
În trecut organizaţiile de cartier din mediul urban al Chinei aveau rol de organe guvernamentale şi numeroase responsabilităţi care, de fapt, ar fi revenit diferitelor departamente guvernamentale, cum ar fi medierea disputelor între familii, administrarea populaţiei flotante din zonă şi altele. Dar întrucât cartierele nu dispuneau de competenţă administrativă corespunzătoare, afacerile locuitorilor se puteau rezolva numai prin conlucrarea dintre cartierul implicat şi alte organe. De asemenea, pentru că în trecut lucrătorii din organele de la nivel de cartier erau numiţi de guvern, aceştia recurgeau în abordarea afacerilor civile deseori la emiterea de decrete administrative în loc să se ocupe de îndrumare şi coordonare. În prezent situaţia amintită a cunoscut o mare schimbare în cartierul Lugu. În aprilie 2003 a demarat reforma sistemului de administrare a locuitorilor, iar cea mai importantă operaţie în această reformă o constituie optimizarea relaţiilor dintre guvern şi cartier. Dl. Han Mengrong, unul din responsabilii cartierului, l-a informat pe colegul nostru:
„Cartierul Lugu este puţin diferit de cartierele sociale chineze obişnuite. Acesta, în calitate de loc de experimentare a reformei mecanismului administrativ de bază din mediul urban, a mers cu un pas înainte pe calea reformei. Am înfiinţat un oficiu care are în sarcină treburile administrative, ale cărui atribuţii au fost simplificate."
„Simplificarea atribuţiilor" la care s-a referit domnul Han sugerează următoarele: predarea de către cartier a treburilor care par a fi de competenţa guvernului către organele guvernamentale, trimiterea problemelor care trebuie rezolvate de locuitori la organizaţiile obşteşti autonome ale locuitorilor şi transferarea activităţilor pe care societatea trebuie să şi le asume în grija oficiului de asigurări sociale de pe lângă cartier.
Pentru întărirea autonomiei obşteşti a locuitorilor, cartierul Lugu a înfiinţat în octombrie 2003 adunarea reprezentanţilor cartierului, printr-un vot direct al locuitorilor. Între aceşti reprezentanţi, locuitorii de rând au ajuns la aproape 70 la sută. Astfel propunerile şi dorinţele oamenilor în legătură cu construcţia cartierului pot fi reflectate la timp. De exemplu, în zona Yamenkou, unde locuieşte doamna Bai Shuxiang, condiţiile infrastructurii urbanistice sunt foarte slabe. Mai ales străzile nu au amenajări de canalizare a apei. După ce a aflat situaţia, cartierul Lugu a luat prompt legătura cu departamentele de resort pentru o renovare fără întârziere. În cursul reamenajării cartierul a luat în consideraţie cerinţele diferite din fiecare familie. Doamna Bai a mărturisit:
„Lucrul care m-a impresionat cel mai mult este că pentru curăţenia străzii cartierul ne-a ajutat să zidim chiar şi scările de la poarta caselor. Unii locuitori au avut alte preferinţe, iar cartierul a realizat o dată, de două ori, de trei ori, lucrările, până când locuitorii au fost mulţumiţi. Cartierul social a plasat pe primul loc satisfacerea cetăţenilor".
În afară de locuitorii de rând, cartierul Lugu a inclus în adunarea reprezentanţilor şi lucrători din instituţiile sociale aflate în zonă, din organele pentru servicii auxiliare din cartier, din cele pentru agricultură, industrie şi comerţ, precum şi din organele de administrare urbană. Aceştia se bucură de drepturi şi obligaţii în construcţia cartierului, oferind totodată servicii diverse locuitorilor în zonă. Doamna Wang Xiuying, localnică, a declarat:
„ Acum putem rezolva problemele în condiţii foarte bune. Înainte Consiliul nostru Administrativ al Locuitorilor avea un spaţiu de lucru foarte mic şi problema lărgirii suprafeţei biroului de lucru s-a discutat timp de 3 ani şi tot nu s-a rezolvat. De data aceasta s-a înfiinţat adunarea reprezentanţilor din cartier, în care au fost incluse persoane din mai toate organele, şi problema s-a soluţionat foarte repede."
După cum suntem informaţi, în perzent în China, în afară de cartierul Lugu din Beijing, se constituie diferite cartiere cu specific aparte şi în multe alte oraşe, cum ar fi cartierul Hanjiang din oraşul Wuhan, Baixia din oraşul Nanjing ş.a. Particularităţile lor comune constau în realizarea de multe lucruri reale şi utile pentru locuitori, luând ca obiectiv a le oferi acestora servicii de cea mai bună calitate.
|