În China este greu să găseşti superlative, măcar pentru că aici totul este uriaş. Dacă Uniunea Europeană în ansamblu numără jumătate de milliard de oameni, China este de trei ori mai mare, iar suprafaţa păstrează aceleaşi coordonate. Aici, totul este mare, iar proiectele sunt pe măsură. Aici nu îţi poţi propune să rezolvi totul rapid, pentru că dimensiunea, mentalitatea şi ordinea firească a lucrurilor necesită răbdare. Să vorbeşti despre China analizând doar un idicativ economic sau social, este ca şi cum ai caracteriza Marele Zid la lumina lumânării. Relaţiile umane, administrative, economice, de orice tip, prezintă o combinaţie greu de descifrat pentru occidentali, pentru că tradiţia şi prezentul se întâlnesc la orice nivel, la orice pas. Niciunde în Europa sau America nu există un respect atât de puternic pentru înaintaşii şi liderii de azi. Ţările Est - europene aproape şi-au uitat istoria recentă, în vreme ce China se raportează permanent la întreaga istorie milenară, cu precădere la cea recentă. Uriaşul stat pare să respecte formule a tot-cuprinzătoare nu doar la nivel teoretic, transformând relaţiile dinastice într-o formulă actualizată aproape de invidiat. Forţa Chinei nu vine doar din criteriile de mărime şi nu este generată doar de aparatul administrativ şi de ordine. Aici descoperi că indiferent dacă sunt sau nu membri ai Partidului Comunist (doar 80 de milioane de chinezi din 1,4 miliarde sunt membrii ai P. C.) mândria de a fi chinez este una reală. Întreţinută permanent de proiecte şi programe de stat, dar clădită în principal prin schimbări în viaţa reală. Cu un astfel de sentiment, ancorat în viaţa cotidiană încă marcată de greutăţi dar şi în proiectele naţionale remarcabile, China reuşeşte să fie un model din multe puncte de vedere.

Dan Tomozei,

CRI România