Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Cuibul de pasăre a prins iarna în ţara minunilor
2010-12-29 16:34:56 cri-1

În ciuda faptului că în capitala Chinei încă nu a nins în această iarnă, locuitorii Beijingului se pot bucura de un paradis al zăpezii. Într-un spaţiu artificial amenajat lângă stadionul „Cuibul de pasăre", oamenii schiază şi se dau cu sania la fel ca în zonele muntoase, chiar dacă prognozele meteo nu anunţă prea curând precipitaţii sub formă de zăpadă. Proiectul amenajării pârtiei artificiale de schi face parte din programul „Festivalului de iarnă" aflat la cea de a doua ediţie şi care a început zilele trecute. Cu o suprafaţă de 57.000 mp, întregul complex artificial cuprinde facilităţi de agrement şi sportive de iarnă, un castel în stil european, tobogane, patinoar, un labirint de zăpadă, un domeniu de schi cu 20 de antrenori profesionişti şi două patinoare pentru curling.

Pentru 120 de yuani, de luni până vineri, şi pentru 180 de yuani, la sfârşit de săptămână şi în timpul vacanţelor, fiecare persoană poate intra pentru distracţie în paradisul de aici. Festivalul de iarnă va fi deschis pentru 70 de zile, spune Xiang Jun, un purtător de cuvânt al organizatorilor, care a arătat că anul acesta parcul dispune de mult mai multe facilităţi faţă de anul trecut.

Xiang a mai declarat că organizatorii festivalului au utilizat 25.000 de tone de apă pentru a produce zăpada mult dorită de localnici. Atunci când zăpada se va topi, apa va fi colectată şi utilizată pentru irigarea grădinilor şi pentru spălarea toaletelor. "Noi le amintim din când în când vizitatorilor că zăpada poate fi atinsă şi se pot juca cu ea, însă nu recomandăm ca aceasta să fie băgată în gură", a mai spus Xiang. Zilnic aici sunt aşteptaţi aproape 220 de mii de oameni.

Christopher Lay (42 ani), un fotograf din SUA, venit aici cu familia sa a spus că "anul trecut la Beijing a fost zăpadă, însă anul acesta nu este. Dar aici, lângă Cuibul de pasăre am găsit cu adevărat paradisul iernii. Eu am rămas impresionat de ce am găsit în interiorul stadionului".

Li Qi (30 ani), rezident din Chaoyang, joacă pentru prima dată, alături de prieteni, curling. "Unele facilităţi de aici sunt foarte noi şi se simte atmosfera specială dată de faptul că aici te joci în zăpadă într-un stadion olimpic", a spus el. Cei mai mulţi oameni care încearcă sportul, fac acest lucru pentru prima dată, a declarat Shi Haochuan, un antrenor de curling. Ma Yifei (10 ani), care a învăţat să patineze de la patru ani, aflată în vizită la Festivalul de iarna, cu tatăl ei, este impresionată de stadionul în alb şi de cerul albastru de deasupra capului. Toate cele de aici au făcut-o să fie puternic impresionată.

Adaptare după ChinaDaily

Sursa: http://www.chinadaily.com.cn/metro/2010-12/20/content_11725047.htm

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China