orasul vechi
Străzile sunt pietruite cu dale dreptunghiulare sunt înguste astfel încât motocicletele despre care vorbeam abia au loc să treacă. Pe alocuri sunt secondate de canale. Deşi este un oraş uscat, Ji'nan este supranumit „Oraşul izvoarelor". Sunt peste 200 de izvoare, dintre care 72 sunt renumite. Apele reci ale acestora se scurg prin canale, asigurând apa în Oraşul vechi. În limpezimea apei se pot observa fiele lungi, subţiri şi unduitoare ale unei plante de apă, numită prin partea locului „pană de phoenix".
Aleile sunt mărginite de case simple, albe, ale căror muchii sunt din cărămidă gri. Din loc în loc o poartă bine ferecată cu uşi din lemn negru întrerupe albul zidurilor. Geamurile de la stradă sunt mici, înguste şi aşezate în partea de sus a zidurilor.