Chang Yuehua

Doamna pe care v-o prezentăm astăzi este profesoară de limba chineză la Universitatea Zhengzhou şi numele ei este Chang Yuehua. Deşi are o vârstă înaintată, doamna este o persoană veselă, deschisă şi abia şi-a putut să ascundă emoţia când ne-a povestit experienţa sa în predarea limbii chineze în oraşul Cluj-Napoca.

Chang:"Lucram ca profesor de limba chineză, în perioada februarie 2004 - februarie 2006, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost o experianţă extraordinară. Înainte să plec în România, am încercat să-mi strâng informaţii despre această ţară şi m-a impresionat o frază care zice că multe oraşe din lume au grădini, în timp ce oraşele româneşti se află chiar într-o grădină."

„Când eram la facultate, am văzut un film românesc "Ciprian Porumbescu". Am impresia că România este o ţară cu privelişti naturale mirifice şi românii sunt romantici."

În primele zile petrecute la Cluj, lui Chang Yuehua îi plăcea cel mai mult să se plimbe în oraş, admirând clădirile străvechi şi făcând fotografii.

„Când stăteam lângă acele construcţii vechi şi impresionante din oraş, mă întrebam adeseori: oare este adevărat că sunt aici în România? Parcă intram într-un film românesc şi peisajele pe care le vedeam la Cluj sunt identice cu cele pe care le-am văzut în filme."

După iarnă îndelungată a urmat o primăvară plină de culoare. Să vedem cum descrie doamna profesoară într-unul dintre jurnalele sale dealurile de pe marginea Clujului în primăvara lui 2005.

Dealurile fără margini sunt decorate cu arbori înfloriţi, aşa cum este cerul cu nori coloraţi. Câmpul, pictat în diferite culori ale plantelor, de la verdele deschis al multor plante la verdele închis al răsadurilor de grâu şi roşcatul ierburilor uscate de toamnă, formează o adevărată rochie a fetelor tibetane. Când maşina merge pe şosea, dealurile parcă încep să se mişce şi ele ca un titirez care se învârtea, primăvara deveniind astfel mai vie şi mai voioasă.

„Era pentru prima dată după sosirea mea când am văzut aşa de multe flori sălbatice şi frumoase. Eram atât de emoţionată încât am exclamat fără să vreau în chineză: Ce frumos este! Toţi pasagerii din autobuz şi-au întors capul şi s-au uitat cu priviri ciudate la mine."

Un alt impact vizual a venit din partea oamenilor care au făcut plajă în pădure.

„Nu pot să uit cum românii făceau plaja în pădure. Atât bărbaţi cât şi femei erau îmbrăcaţi sumar. Nici n-am îndrăznit să arunc o privire asupra lor, pentru că oricum noi chinezi suntem mai timizi. Însă am văzut în gestul lor năzuinţa primăverii şi sentimentul de apropiere de natură."

În China, personalul administrativ pregăteşte la începutul unui an şcolar programul cursurilor, sălile de curs şi manuale pentru profesori şi studenţi. Dar în România, profesorul pregăteşte aproape totul. După ce şi-a anunţat deschiderea cursului său de limba chineză, doamna Chang trebuia să facă copii după manuale şi le dea studenţilor. În urma zilelor ocupate de la începutul anului şcolar, i-a venit doamnei nostalgie după ţara sa şi cei apropiaţi.

„Ori de câte ori îmi era dor de patrie, mă uitam la programele de televiziune în limba chineză, ascultând imnul naţonal sau melodii familiare şi nu puteam să-mi ţin lacrimile. Când eram singură, plângeam şi cântam cu voce tare în cameră, făceam plimbări în magazine sau mă duceam în bazare să mă interesez de preţuri la legume, nu pentru a le cumpăra, ci doar pentru a trăi plăcerea de comunicare."

De fapt, nu era chiar singură, simţea totdeauna prietenia şi bunăvoinţa exprimate de românii din jurul său.

„Pe la jumătatea distanţei dintre clădirea unde stăteam şi universitate era un magazin. Întâlneam acolo din când în când o bătrână bună la inimă. Se vedea că era preocupată de mine şi încerca să stea de vorbă cu mine. Iniţial puteam comunica doar cu priviri. După ce am învăţat câteva cuvinte româneşti, puteam să vorbim şi mă aprecia că vorbesc mult mai bine româneşte."

„Aveam trei vecini, un cuplu bătrân şi nepoata lor. Deşi bătrânii nu cunoşteau nici engleza nici chineza şi eu doar puţin româneşte, ne înţelegeam foarte bine. Aveau grijă de apartamentul meu când eram plecată în voiaje şi primeau scrisori pentru mine când nu eram acasă."

După ce s-a adaptat total la viaţa locală, doamna Chang a devenit din nou veselă şi deschisă. A învîţat să numere de la 1 la 200 la urcarea treptelor de pe colina din spatele clădirii unde stătea şi se ducea în weekend la biserică, dar nu pentru a participa la slujbe bisericeşti. Iată un alt paragraf de jurnal.

Biserica cea mai înaltă din oraş este biserica catolică din Piaţa Unirii, realizată în perioada stăpânirii maghiare. Acoperişul roşu-aprins şi pereţii bruni ai construcţiei ne povestesc istoria sa de peste 800 de ani. Turnul uriaş cu basoreliefuri grandioase intră drept în cer, crucea de pe vârful acestuia reflectând razele soarelui în zilele senine. Turnul are pe fiecare faţă câte un ceas care se poate vedea de departe chiar în timpul nopţii.

„Crucea bisericii a fost foarte importantă pentru mine deoarece iniţial nu ştiam drumul şi ea a fost un adevărat marcaj de direcţie pentru mine."

„Preferam să mă duc în weekend la cele două biserici mari din Cluj să ascult corul bisericii. Vocea lor era atât de pură încât trăiesc un sentiment sfânt ori de câte ori o ascult."

În cei doi ani când doamna Chang era la Cluj, preda chineza nu numai la universitate, ci şi la filiala din Cluj a Asociaţiei de Prietenie Româno-Chineză. Numărul studenţilor s-a înmulţit de la 9 la peste 50. Prin intermediul limbii chineze, Chang Yuehua s-a împrietenit cu mulţi români şi străini iubitori de chineza.

„ Mulţi studenţi m-au întrebat în timpul cursului dacă ninge în China? Le-am explicat că ţara mea este foarte mare. Când ninge în nord, este încă soare şi cald ca vara în sud. Soarele răsare în est în timp ce este încă noapte în vest. Le-am mai spus studenţilor că oraşul meu natal Zhengzhou şi Clujul sunt oraşe înfrăţite şi sper ca ei să poată avea şansa să viziteze Zhengzhoul."

„Avem o prietenie profundă. Ştiind că eram să plec în februarie, mulţi studenţi au venit la mine cu daruri să-şi ia rămas bun. În momentul de despărţire au plâns, am plâns şi eu."

Nu numai Clujul, ci şi România a impresionat-o pe doamna Chang Yuehua, pe soţul şi pe băiatul său după călătoriile lor prin ţara aceasta.

„Viaţa din România este lentă şi liniştită. Românii sunt deschişi, amabili şi ştiu să se bucure de viaţă. Experienţa mea din Cluj este de neuitat. Mă ajută să am o voinţă mai puternică şi mi-a îmbogăţit viaţa. Dacă aş avea această şansă, aş dori foarte mult să revin în Cluj să văd ce s-a mai petrecut acolo."

Doamna profesoară Chang a dorit să îi salute cu prilejul dialogului online dintre oraşele Zhengzhou şi Cluj-Napoca pe prietenii săi români şi iată ce a mărturisit.

„Ţin să ştiu ce mai face cuplul care îmi erau vecini. Sper ca ei să aibă parte de o viaţă fericită. Ce mai face studenta mea Maria, cine a plecat în Franţa şi inginerul american Bruce care a urmat cursul meu."

„S-au mai ridicat noi clădiri în oraş? Şi cum evoluează construcţia autostrăzii care şerpuieşte pe marginea Clujului?"

„Dorinţa mea cea mai mare este ca studenţii mei să poată urmări în continuare cursul de limba chineză, să urmărească recentele evoluţii ale Chinei şi schimburile de prietenie dintre Cluj şi Zhengzhou. Le urez tuturor fericire."