Dezvoltarea comerțului exterior al Chinei cunoaște o mare flexibilitate, un potențial uriaș și un mare spațiu de manevră, tendința evoluției bune pe termen lung fiind neschimbată. În consecință, mai multe companii transnaționale iau în considerare extinderea lanțurilor industriale în China, a declarat joi, la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului, Gao Feng.
"China va continua să depună eforturi pentru consolidarea reformei și deschiderii, pentru relaxarea accesului pe piață, extinderea importului și intensificarea coordonărilor și cooperării internaționale, aducând contribuții la stabilitatea și dezvoltarea economiei și comerțului mondial", a spus Gao Feng.
Ultimele date statistice arată că odată cu aplicarea unei serii de măsuri pentru reluarea activităților de producție și stabilizarea comerțului exterior și investițiilor străine, volumul exportului Chinei de servicii a fost, în luna aprilie, în valoare de 161,29 miliarde de yuani, în creștere cu 3,5% față de aceeași perioadă a anului precedent. În ianuarie - aprilie anul acesta, volumul comerțului exterior al Chinei a înregistrat o creștere de 0,7% față de perioada similară a anului anterior.
China se opune cu consecvență politizării problemelor economice și comerciale, a subliniat Gao Feng. "Întrucât China dipune de un mediu stabil de afaceri, avantaje relativ mari la capitolul competitivității complexe, precum și avantajele unei piețe uriașe și un mare potențial al cererii interne, mai multe companii transnaționale intenționează să-și extindă lanțurile industriale în China", a afirmat oficialul chinez.