Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Xi Jinping despre construcția armatei chineze
2020-05-26 20:36:55 cri-1

În contextul în care prevenirea și controlul epidemiei COVID-19 devine o misiune permanentă, armata chineză trebuie să își consolideze încrederea și să depună eforturi pentru realizarea obiectivelor privind construcția apărării naționale în anul 2020, a declarat Secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, președintele Chinei, președintele Comisiei Militare Centrale, Xi Jinping, în cadrul unei reuniuni a reprezentanților armatei și poliției armate, derulate în cadrul forului legislativ suprem chinez.

Președintele Xi Jinping a declarat că lupta antiepidemică a fost un examen major pentru armată. Aceasta a jucat un rol important în combaterea epidemiei, aducând o contribuție deosebită.

Xi a subliniat că actuala pandemie a produs o influență profundă în configurația mondială, dar și asupra securității și dezvoltării Chinei. Acesta a subliniat necesitatea pregătirii pentru cele mai dificile situații, intensificând instruirea militară, pentru a putea aborda prompt și eficient orice situație complicată, pentru a apăra suveranitatea, securitatea, interesele de dezvoltare și stabilitatea strategică ale statului.

Referitor la prevenirea și controlul epidemiei, președintele Xi Jinping a afirmat că trebuie valorificate avantajele cercetărilor în cadrul medicinii militare, accelerând dezvoltarea medicamentelor și vaccinurilor împotriva noului coronavirus.

Xi Jinping a solicitat ca, în momentele în care își îndeplinește misiunile, armata să sprijine și dezvoltarea economiei și societății civile, aducând un aport la campania de eradicare a sărăciei și la asigurarea stabilității sociale. Pe de altă parte, guvernul central, departamentele de stat, autoritățile regionale trebuie să susțină construcția apărării naționale și armatei, să ajute la soluționarea dificultăților cu care se confruntă ofițerii și soldații.

Reuniunea a fost prezidată de Xu Qiliang, membru al Biroului Politic al CC al PC Chinez, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale. La eveniment au fost prezenți și Zhang Youxia, membru al Biroului Politic al CC al PC Chinez, vicepreședinte al CMC, și membrii comisiei: Wei Fenghe, Li Zuocheng, Miao Hua și Zhang Shengmin.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China