Guvernul chinez va avea ca priorități, în anul 2020, susținerea angajărilor și traiul populației, obținerea victoriei în campania de eliminare a sărăciei, îndeplinirea obiectivului privind edificarea multilaterală a societății cu o viață decentă.
În Raportul de activitate al guvernului prezentat spre examinare sesiunii anuale a forului legislativ suprem, numărul angajărilor suplimentare în mediul urban în anul acesta este stabilit la peste 9 milioane de persoane, iar rata șomajului în mediul urban în jur de 6%.
Din cauza pandemiei la nivel global și incertitudinilor economice și comerciale crescânde, dezvoltarea Chinei întâmpină factori imprevizibili, așa că guvernul chinez nu a prezentat vreun obiectiv concret al creșterii economice pentru anul 2020.
În Raportul privind activitatea guvernului este subliniată necesitatea implementării fără nicio relaxare a măsurilor permanente de prevenire și control a epidemiei și, totodată, a eforturilor în dezvoltarea economică și socială.