Redactorul-șef al prestigioasei reviste medicale The Lancet, Richard Horton, a afirmat marți într-o declarație că mesajul trimis cu o zi înainte de președintele SUA, Donald Trump, Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), conține „o eroare de fapt".
În mesaj, Donald Trump scrie că după realizarea unei anchete, administrația americană a identificat faptul că OMS a omis „relatările credibile făcute la începutul lunii decembrie 2019 sau chiar mai devreme de revista The Lancet și alte instituții, potrivit cărora la Wuhan se răspândește un anume virus."
Redactorul-șef Richard Horton a reacționat, spunând că „The Lancet n-a publicat la începutul lunii decembrie 2019 nicio relatare despre apariția unui virus sau izbucnirea unei epidemii în Wuhan sau în alte localități chineze. Prima relatare pe această temă publicată de The Lancet datează din 24 ianuarie 2020."