Două evenimente majore la nivel mondial au stârnit, la sfârşitul anului 2019, îngrijorări.
Unul este faptul că organul de apel al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a intrat în blocaj din cauza numărului insuficient de judecători, situaţie la care s-a ajuns în urma deciziei SUA de a paraliza instituția. Astfel, sistemul comercial multilateral a avut parte de "cea mai grea lovitură". Al doilea este acela că deși Conferința ONU privind Schimbările Climatice de la Madrid și-a prelungit durata de desfăşurare, aceasta s-a încheiat fără niciun rezultat. Cele două evenimente par să nu aibă legătură, dar reflectă de fapt o problemă comună - guvernarea globală se confruntă cu provocări fără precedent.
În ultimii ani, China a participat, din punctul de vedere al protejării drepturilor și intereselor sale proprii de dezvoltare și a intereselor comune ale comunității internaționale, la reforma mecanismului de guvernare globală, prezentând un întreg plan cu concepții, idei și acțiuni, cu scopul de a crea un sistem de guvernare globală care poate fi negociat, construit și împărtășit, promovând făurirea unei comunități umane cu un destin comun.
De exemplu, China sprijină reforma Organizației Națiunilor Unite pentru ca aceasta să se adapteze mai bine la noile cerințe ale guvernării globale. Beijing susține OMC să implementeze, pe baza echității și dreptății, reforme neceseare, provomvează liberalizarea și facilitarea comerțului global pentru a asigura interesele dezvoltării și spațiul politic al țărilor în curs de dezvoltare și impulsionează reformele Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Băncii Mondiale (BM) privind cotele și administrarea, care pot reflecta cu adevărat schimbările la nivel internațional. De asemenea, China a propus principalelor grupuri, precum G20, să aducă o mai mare contribuție la promovarea creșterii economiei mondiale și la îmbunătățirea guvernării globale.
În special, în 2019, China a prezentat, în cadrul mai multor evenimente mondiale importante și în repetate rânduri, o serie de sugestii și propuneri privind perfecționarea guvernării globale. În timpul vizitei sale în Franța, în luna martie anul acesta, președintele Xi Jinping, a prezentat o serie de concluzii pentru soluționarea problemelor globale, cum ar fi "deficienţe în guvernare", "deficienţe în încrederea reciprocă", "deficienţe în realizarea păcii" și "deficienţe în dezvoltare". În perioada Summitului G20 de la Osaka, Xi Jinping a subliniat că G20 trebuie îndemnat să pună dezvoltarea pe un loc prioritar în coordonarea politicilor macroeconomice, să țină seama de cererile rezonabile ale țărilor în curs de dezvoltare în probleme precum dezvoltarea incluzivă, construcția infrastructurii, economia ditigală, clima și mediul înconjurător. Toate acestea evidențiază nu doar gândirea profundă a Chinei cu privire la îmbunătățirea guvernării globale, dar și responsabilitatea ei. După cum declară savantul britanic, Martin Jacques, China a devenit un motor principal al noului model de guvernare globală.
China a fost întotdeauna o forță activă în promovarea reformei guvernării globale. De la lansarea inițiativei „o centură, un drum" acum șase ani, la propunerea pentru înființarea Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură și a altor instituții financiare multilaterale, de la îndeplinirea angajamentelor de reducere a emisiilor cu trei ani înainte de termenul stabilit, până la stimularea reformei principalelor instituții multilaterale, China a oferit mereu energie pozitivă stabilității și dezvoltării globale cu eforturi reale. Să luăm construcția „o centură, un drum" drept exemplu - până în octombrie 2019, China a semnat 197 documente de cooperare în cadrul acesteia cu 137 de țări și 30 de organizații internaționale. Conform raportului elaborat de Banca Mondială în iunie 2019, ca urmare a implementării complete a inițiativei, comerțul global va putea înregistra o creștere de 6,2%, comerțul entităților economice aflate pe traseul „o centură, un drum" va avea o creștere de 9,7% și veniturile globale o creștere de 2,9%.
Reforma sistemului de guvernare globală promovată de China nu înseamnă a lua totul de la început, ci inovație, perfecționare și a ține pasul cu vremurile. Datorită acestui obiectiv, propunerile Chinei țin cont pe cât posibil de interesele diferitelor părți, fiind sprijinite și apreciate de comunitatea internațională.
În cazul crizei mecanismului de rezolvare a litigiilor al OMC, alături de 40 de membre, China a înaintat proiectul de reformă al instituției de apel, impulsionând rezolvarea problemei cu cât mai mult consens. Șeful executiv al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a afirmat în vizita sa în China din noiembrie anul acesta că organizația pe care o reprezintă dorește să continue reforma eficientă pentru creșterea proporției entităților emergente și urmează să intensifice cooperarea cu China pentru a contribui la o mai bună dezvoltare a țărilor în curs de dezvoltare. Declarația respectivă este o reacție activă la propunerile Chinei privind reforma instituțiilor multilaterale.
În prezent, comunitatea internațională se confruntă cu provocări tot mai serioase și ieșirea din impasul guvernării globale reprezintă o misiune urgentă. În principiul consultărilor, contribuțiilor și beneficiilor comune, China dorește să fie atât „gânditor" cât și „practician", depunând în continuare eforturi pentru realizarea unei ordini internaționale mai echitabile și raționale, ca să fie creată asigurarea instituțională a păcii și stabilității mondiale, și mai multe beneficii comunității internaționale.