A noua ediție a Forumului Xiangshan și-a deschis lucrările, luni, la Centrul Internațional al Convenției din Beijing. Ministrul Apărării, Wei Fenghe, a fost prezent la ceremonia de deschidere, citind scrisoarea de felicitare a președintelui Xi Jinping și a ținut un discurs.
Wei Fenghe a declarat că președintele Xi Jinping are mari așteptări de la eveniment, care arată orientarea pentru eforturile depuse pentru consensurile de pace și aprofundarea parteneriatelor de securitate. Armata chineză susține calea de dezvoltare pașnică și o politică de apărare defensivă, demonstrând decizia pentru apărarea suveranității naționale, securitatea și interesele de dezvoltare. Armata chineză asistă de asemenea și la edificarea comunității umane cu un destin comun.
Oficialul chinez a subliniat că, în prezent, sistemul de securitate și ordinea pe plan mondial se confruntă cu provocări severe, iar respectul și avantajul reciproc reprezintă o dorință comună a tuturor statelor. Statele din Asia-Pacific tind spre o comunitate cu un destin comun, care corespunde intereselor comune. China este dispusă să susțină conceptele de securitate pentru a realiza noi parteneriate și a desfășura o cooperare regională militară și de securitate.
Forumul Xiangshan a fost organizat pentru prima dată în 2006. 76 delegații, 23 miniștri ai apărării, 6 lideri supremi de armată, reprezentanți ai 8 organisme internaționale, specialiști și observatori au luat parte anul acesta la eveniment, iar numărul invitaților a fost de peste 1.300.