O serie de experți străini care au participat la sesiunea anuală a Comitetului de Cloaborare Internațională în domeniul Mediului Înconjurător și Dezvoltării din China au apreciat rezultatele obținute în edificarea civilizației ecologice.
Directorul Departamentului administrativ al Biroului pentru problemele chineze din cadrul Băncii Mondiale, Bekele Debele, a declarat că în sectorul financiar verde, China se situază în primele rânduri la nivel mondial. Aplicarea bunelor măsuri este cea mai importantă sarcină a guvernului chinez.
Consilierulul economic superior pentru zona Asia-Pacific al Reprezentanței Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în China, Balazs Horvath, a declarat că progresele făcute de China în ocrotirea mediului sunt sustenabile. Prezentând inițiativa "O centură, un drum", China are multe de făcut pentru a ajuta alte state să îşi îndeplinească obiectivele privind protecția mediului și realizarea unei dezvoltări durabile.