Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China și SUA trebuie să continue aprofundarea intereselor comune
2019-02-25 19:03:05 cri-1

Negocierile economice și comerciale la nivel înalt dintre China și SUA s-au încheiat duminică la Washington. Cele două părți au avut consultări conform textului acordului și au ținut cont de consensurile importante la care au ajuns Donald Trump și Xi Jinping în Argentina. În urma discutțiilor s-au obținut progrese în problemele legate de transferul de tehnologie, protejarea proprietății intelectuale, barierele netarifare, servicii, agricultură și schimb valutar. Președintele american a anunțat pe Twitter că va amâna planul de majorare a tarifelor vamale la mărfurile exportate din China la data de 1 martie.

A șaptea runda de consultări a fost o etapă relevantă în rezolvarea conflictelor comerciale chino-americane. Progresele esențiale obținute au fost strâns legate de eforturile comune ale celor două părți în aprofundarea intereselor convergente. Rezultatele acestei etape a consultărilor vizează, în principal, echilibrarea comerțului și aspectele structurale. În ce privește echilibrarea comerțului, China a crescut importurile din Statele Unite ale Americii la produse agricole, energie și servicii, fapt ce favorizează rezolvarea preocupărilor americanilor în ce privește balanța comercială, dar satisface și cerințele populației pentru o viață mai bună și promovează actualizarea structurii industriale interne.

Importul de produse agricole a fost prevăzut în „Documentul nr.1" emis săptămâna trecută de C.C. al P.C.C. și Consiliul de Stat. Prin acesta s-a propus creșterea importurilor la mai multe tipuri de produse agricole și exploatarea și diversificarea căilor de import. Soia este un produs de care China duce o mare lipsă, 90% din consumul anual depinde de import. Creșterea importului de soia din SUA va satisface cererea internă și va menține pe piață un preț rațional. Pentru SUA, piața chineză reprezintă 57% din exportul de soia. Complementaritatea între China și SUA în economie și comerț s-a reflectat profund în afacerile cu soia. Escaladarea conflictelor comerciale în anul 2018 a afectat comerțul de soia între cele două părți. În prezent, se depun eforturi comune pentru rezovarea problemei și este cât se poate de normal ca China să crească importul de soia din SUA.

Referitor la aspectele structurale în comerțul bilateral, multe din cerințele părții americane, în afară de cele care vizează interesele naționale ale Chinei, ideologia și securitatea de stat, coincid cu aprofundarea reformei și deschiderii și realizarea unei dezvoltări economice calitative. Ca de exemplu, protejarea proprietății intelectuale este „o necesitate" pentru orice țară inovatoare, fiind și un „standard" în comerțul internațional. Ca mari entități economice și comerciale, între China și SUA ar trebui să existe interese și cerințe comune în ce privește protejarea proprietății intelectuale. Obținerea de progrese esențiale în cadrul actualei runde de consultări în această problemă a reflectat coerența intereselor și cerințelor celor două părți.

Consultările economice și comerciale au fost "un proiect" complicat, părțile devenind mai prudente cu cât se apropie de final. Anunțul privind amânarea planul de majorare a tarifelor vamale a oferit timpul necesar pentru a cerceta punctele comune de interes și pentru a depune mai multe eforturi pentru a se ajunge la un acord avantajos și cu beneficii comune.

China va manifesta o mare sinceritate și va depune eforturi pentru consultările viitoare. Negociatorii chinezi speră ca partea americană să fie la fel de deschisă și să depună eforturi comune pentru aprofundarea punctelor de interes comun.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China