China dispune încă de un foarte mare spațiu politic monetar și nu are nevoie să aplice o așa-numită măsură de relaxare cantitativă, arată raportul privind punerea în aplicare a politicii monetare în cel de-al patrulea trimestru al anului 2018, prezentat de Banca Poporului, banca centrală a Chinei.
Pentru a face față crizei financiare internaționale, entitățile economice dezvoltate precum SUA, Uniunea Europeană și Japonia, au aplicat succesiv, din 2008, politici monetare cantitative de relaxare, lansând pe piață mari cantități de monede de bază prin achiziții de obligațiuni de stat, datorii de credit, ETF și altele.
Mecanismul de lansare a monedei chineze slujește în principal nevoile dezvoltării economice și controlului pe plan macro, fiind supus unor reglementări adecvate în funcție de necesitatea diferitelor perioade. În ultimii peste zece ani, o particularitate pronunțată în funcționarea economiei chineze a fost balanța pozitivă de plăți internaționale și o acumulare semnificativă a rezervei valutare, relevă raportul băncii centrale chineze.