Parteneriatul de cooperare strategică dintre Universitatea Jiao Tong din Shanghai și Universitatea New South Wales din Australia funcționează de zece ani. Aniversarea a zece ani de colaborare și înființarea Institutului Confucius a avut loc la Sydney (Australia), în cadrul unei ceremonii festive. La eveniment au participat rectorul Universității New South Wales, Ian Jacobs, prorectorul Universității Jiao Tong din Shanghai, Xu Xuemin, consilierul secției de învățământ a ambasadei Chinei în Australia, Zong Wa, și consilierul pe învățământ al consulatului general al Chinei la Sydney, Niu Wenqi.
Ian Jacobs a declarat în discursul său că această cooperare reprezintă cel mai bun model de promovare a progreselor cercetărilor științifice și de a aduce beneficii societății. Xu Xuemin a afirmat, la rândul său, că cele două universități au realizat progrese însemnate în cooperare. Relațiile de prietenie, colaborarea și parteneriatul strategic între cele două universități vor fi moștenite și vor fi realizate continuu inovații în cooperarea bilaterală. Ambele părți au exprimat speranța că în următorii zece ani și chiar pe termen lung vor reuși să extindă schimburile și cooperarea, obținând progrese în cercetarea științifică și învățământ.