Investițiile pentru dezvoltarea rețelelor de telecomunicații 5G vor depăși, până în 2022, suma de 30 miliarde de yuani, iar zona nucleu a capitalei, centrul administrativ auxiliar, importantele zone cu funcții diferite și importantele spații vor fi acoperite cu rețele 5G, potrivit "Proiectului de acțiune pentru dezvoltarea industriei 5G (2019-2022)", elaborat de autoritățile municipiului Beijing.
Potrivit documentului, vor fi combinate forțe avantajoase în recuperarea componentelor cheie și construcția accelerată a rețelelor 5G, pentru a realiza în premieră acoperirea cu telecomunicații 5G a zonelor fierbinți. În acest scop, vor fi realizate o distribuție și o dezvoltare simultană a rețelelor de telecomunicații și de aplicații comerciale, pentru constituirea unui mediu industrial de profil în care furnizorii de servicii să joace un rol principal, iar companiile situate pe părțile superioară și inferioară ale lanțului industrial să coopereze și să activeze cu beneficii comune.
Conform estimărilor, până în 2022, numărul de brevete obținute de instituțiile de cercetare științifică și companiile din Beijing va avea o pondere de peste 5% în standardele internaționale 5G, iar industria 5G va realiza venituri de aproximativ 200 miliarde de yuani.