Totalul importurilor Chinei va depăși în acest an 2.000 de miliarde de dolari, stabilindu-se un nou record, a declarat Song Xianmao, director adjunct al Departamentului de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Comerțului. El a mai adăugat că vor fi luate mai multe măsuri pentru extinderea importurile în anul 2019.
În 2018, China a scăzut tarifele la o serie de produse, de la medicamente la vehicule, la un nivel al taxelor generale de la 9,8% la 7,5%. Vameșii chinezi susțin că, în primele 11 luni, volumul comerțului exterior a ajuns la 4.240 de miliarde de dolari, o creștere de 14,8% în comparație cu perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, volumul importurilor a fost de 1.970 de miliarde de dolari americani, o creștere de 18,4%. Volumul anual de importuri este posibil să depășească cifra de 2.000 de milairde de dolari.
Pentru a continua tendința stabilă, Ministerul Comerțului va consolida calitatea comerțului în următorul an. A doua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China, programată pentru anul 2019, va aduce mai multe oportunități pentru importatori și vor fi luate măsuri pentru a încuraja importul de tehnologii avansate, produse agricole, bunuri de consum și servicii, a declarat Song Xianmao.