Coreea de Nord și Coreea de Sud au suspendat toate acțiunile militare ostile pe uscat, pe mare și în aer, de la miezul nopții din data de 1 noiembrie, a confirmat Ministerul sud-coreean al Apărării.
Potrivit autorităților militare sud-coreene, această hotărâre s-a luat în conformitate cu un acord militar semnat la data de 19 septembrie.
Acordul prevede suspendarea aplicațiilor cu muniție în apropierea liniei de demarcație militară, suspendarea exercițiilor mobile în aer liber a unităților de la companie în sus și stabilirea unor zone de interdicție de survolare pentru mai multe tipuri de aeronave.
Suspendarea acțiunilor militare ostile între cele două Coreei va detensiona atmosfera încordată din Peninsula Coreeană, va ajuta la întărirea încrederii reciproce, la procesul de denuclearizare a Peninsulei și la constituirea unui mecanism permanent de pace, au precizat autoritățile militare de la Seul.