În ultimii 40 de ani, autorităţile chineze au împădurit în provinciile nord-vestice, nordice şi nord-estice peste 30 milioane de hectare, gradul actual de acoperire a teritoriului ţării cu păduri a crescut de la 5%, cât se înregistra în anul 1977, la 14%, potrivit publicației Renmin Ribao.
Statisticile arată că, s-au realizat progrese importante în combaterea pierderii apei şi a eroziunii solului, mai ales în deşerturile Korqin, Mausu şi Hulun Buir, dar şi în Câmpia Hetao din Mongolia Interioară, unde suprafaţa cu pierderea apei şi solului din cele trei regiuni s-a diminuat cu 67%.
Până în prezent, în provinciile nord-vestice, nordice şi nord-estice s-au realizat 8.572 de parcuri forestiere, 324 de parcuri mlăştinioase şi 90 de parcuri cu deşert, care sunt vizitate anual de 380 milioane de turiști, iar veniturile directe sunt de 48 miliarde de yuani.