Prima ediție a Conferinței mondiale pentru promovarea pregătirii științifice a oamenilor va avea loc în perioada 17-19 septembrie, la Beijing. Sub deviza "Pregătirea științifică a publicului și comunitatea omenească cu un destin comun", în cadrul reuniunii va fi adoptată "Declarația de la Beijing" și se va avea în vedere constituirea și perfecționarea mecanismelor de cooperare la nivel global pentru dezvoltarea pregătirii ştiințifice a oamenilor, dar și înființarea unei organizații internaționale de profil.
Evenimentul se bucură de sprijin larg din partea comunității internaționale. Până în prezent, mai mulți laureați ai Premiilor Nobel, reprezentanți a 57 de organizații și instituții tehnico-științifice din 37 țări precum American Association for the Advancement of Science, Royal Society (Marea Britanie), Russian Union Of Scientific And Engineering Public Associations și a 22 organizații internaționale între care World Federation of Engineering Organizations și InterAcademy Panel on International Issues (IAP), s-au înscris la reuniune.
În paralel cu conferința, vor fi lansate în diferite regiuni din China peste 18.000 proiecte de popularizare a cunoștințelor științifice. De asemenea, vor fi organizate o expoziție internațională cu lucrări privind popularizarea cunoștințelor științifice și alta cu realizările obținute de China în construcția calităților științifice ale publicului.