Statul chinez va acționa pentru perfecționarea sistemului de aprovizionare cu gaze din străinătate, cu o diversitate a țărilor de proveniență, a modalităților de transport, a canalelor de import, a tipurilor de contracte și a principalelor părți participante, arată "Documentul privind dezvoltarea coordonată și stabilă a gazelor naturale" elaborat de Consiliul de Stat al Chinei.
Potrivit Departamentului pentru Petrol și Gaze din cadrul Administrației de Stat a Energiei, volumul importurilor de gaze ale Chinei a fost, anul trecut, de 94,6 miliarde de metri cubi. Prin gazo-conducte, China a importat gaze din Turkmenistan, Uzbekistan și Myanmar, iar în curând va fi majorat volumul importurilor de gaze din Rusia și Kazahstan. La importul de gaze lichefiate, numărul țărilor de proveniență a ajuns la 22.
Importurile suplimentare de gaze vor fi destinate cu prioritate consumului curent al locuitorilor din mediul urban și înlocuirii cărbunelui pentru încălzire în timpul iernii din regiunile cu o poluare atmosferică gravă, subliniază documentul autorităților chineze.