Notă: Următorul text este o adaptare preluată din "Comentarii despre afacerile internaționale în limba chineză (国际锐评)"

Reuniunea miniștrilor de finanțe din cadrul G20 și a guvernatorilor băncilor centrale s-a încheiat duminică, în capitala Buenos Aires (Argentinei). Nu a fost o surpriză că problemele comerciale au dominat discuțiile. În cadrul sesiunii, participanții au prezentat o declarație comună în care se solicită discuții deschise, pentru limitarea impactului litigiilor comerciale. Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a arătat că SUA trebuie să elimine tarifele pe oțel și produsele din aluminiu, în caz contrar UE nu va putea desfășura negocieri pentru comerț liber cu acestea. Le Maire a arătat că alături de omologul german a fost de acord că Washingtonul trebuie să „facă primul pas".

Observatorii rezonabili vor sesiza că, din moment ce Statele Unite au introdus la începutul lunii martie tarife suplimentare la produsele din oțel și aluminiu importate, în conformitate cu secțiunea 232 din 1962, Washingtonul continuă să joace o „dramă" în litigiile comerciale globale. Toți principali săi parteneri comerciali, inclusiv China și UE, sunt responsabili pentru problemele economice americane, SUA prezentându-se drept o „victimă". Administrația Trump încearcă să convingă lumea că mingea este în cealaltă parte. Dar, realitatea arată că Trump este mult mai relaxat, folosind tarife ca un baston cu care își bate partenerii comerciali, fără discuții.

După impunerea de tarife la produsele din oțel și aluminiu, Statele Unite amenință cu majorarea taxelor la exporturile UE de mașini. Trump a semnat ordinul privind creșterea tarifelor pentru exporturile chineze, în valoare de 50 de miliarde USD, urmând să le crească la 200 de miliarde ... sau mai mult.

O întrebare este inevitabilă: „Cine controlează jocul în actualul război comercial la nivel mondial?" Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vedem cum s-a început.

Revista "The Economist" a publicat un articol intitulat „Donald Trump se luptă cu războaiele comerciale pe mai multe fronturi", în care se arată că „președintele american consideră că războaiele comerciale sunt ușor de câștigat - atât de ușor, încât a început pe mai multe fronturi".

La 22 ianuarie, administrația Trump a anunțat că va impune, începând cu 7 februarie, tarife la panourile solare importate și la mașinile de spălat, pentru produse în valoare de nouă miliarde USD.

La 1 martie, administrația Trump a anunțat că va impune, de la 23 martie, tarife majorate la produsele din oțel și aluminiu importate, în valoare de 47,8 miliarde USD.

La 22 martie, administrația Trump a anunțat că va impune taxe suplimentare produselor chinezeşti exportate în Statele Unite, în valoare de 50 de miliarde USD. Din această sumă, 34 de miliarde USD au fost aplicate oficial începând cu data de 6 iulie.

În consecință, China, Uniunea Europeană, Canada, Mexic, India și Turcia, au adoptat contramăsuri corespunzătoare și au depus plângeri la OMC. Cu toate acestea, toate părțile, inclusiv China, au exprimat dorința de a desfășura negocieri în cadrul OMC. După cum a subliniat ministrul francez de finanțe, Le Maire, „Statele Unite ar trebui mai întâi să renunțe la politicile de majorare a taxelor, pentru că Europa nu poate negocia în condiții de forță". Mesajul avansat de Le Maire și de restul lumii este clar: „Washington, mingea este acum în terenul tău!"

Din păcate, se pare că guvernul american este mulțumit și menține direcția în ceea ce privește tarifele. Acest lucru conduce la o singură concluzie: administrația Trump nu dorește să pună capăt acestui război comercial. Washingtonul pare fericit să mețină lupta, încercând să distorsioneze regulile, după propriile nevoi egoiste.

La reuniunea de la Buenos Aires a miniștrilor de finanțe G20 și a guvernatorilor băncilor centrale, directorul general al FMI, Christine Lagarde, a exprimat îngrijorarea cu privire la impactul negativ generat de războiul comercial asupra creșterii economice globale. Potrivit previziunilor FMI, războiul comercial va reduce rata de creștere economică globală cu 0,5%, cu pierderi de aproximativ 430 de miliarde USD în producție.

De ce Statele Unite, cea mai mare entitate economică a lumii, adoptă această abordare extremă ce seamănă cu „sinuciderea"? Răspunsul este oferit de cifre și informații.

Potrivit unui raport JP Morgan Chase, chiar dacă administrația Trump aplică toate creșterile tarifare anunțate, importurile afectate vor reprezenta doar o treime din totalul țării. Pe baza acestor date, guvernul american a apreciat că acesta este un „război" pe care îl poate continua.

Dar cât este adevărat? Astăzi, globalizarea este o realitate cu un concept „comercial" dincolo de "comerțul" propriu-zis. Financial Times a comentat că „o dispută comercială deschisă ar avea consecințe geopolitice", adăugând că „dacă SUA ar conduce un război împotriva importurilor, va fi un gest profund ostil, cu implicații dăunătoare pentru ordinea internațională fragilă. Articolul citează, declarațiile economistului american Otto Tod Mallery, potrivit căruia „dacă produsele nu vor traversa frontierele, soldații vor trece granița."

Prin urmare, cine controlează mingea în actualul războiu comercial global? Deși etichetate de Donald Trump ca „dușmani ai Statelor Unite ale Americii", țările UE încă susțin că sunt aliați ai acestora, însă SUA nu are dreptul să dicteze Uniunii Europene. Ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, susține că Statele Unite trebuie să fie „rezonabile" și „să respecte regulile multilateralismului, să își respecte aliații", să caute soluții prin dialogul cu UE și China. Dar, nimeni nu este convins că guvernul american poate înțelege acest lucru. Probabil este normal ca administrația de la Washington să nu înțeleagă, pentru că în dicționarul american mingea este atribuită „soccer„-ului și nu „football"-ului cum este în dicționarele altor țări.