Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Volumul "China în povestiri" prezentat la Cluj Napoca
2018-07-23 15:03:11 cri-1

Volumul "China în povestiri" semnat de Nina F. Gherman, realizat cu sprijinul financiar al Radio China Internațional, a fost prezentat, marţi, 17 iulie, la Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" din Cluj Napoca, în prezenţa a peste 80 de persoane. Amfitrionul evenimentului a fost Sorina Stanca, managerul bibliotecii.

După o expunere interesantă a Chinei de azi, făcută de analistul geo-politic Florin Vasile Şomlea, autoarea, jurnalist în departamentul de limba română al Radio China Internațional, a vorbit despre povestirile care fac conținutul cărții, în care a surprins trăirile și sentimentele sale la întâlnirea cu locuri minunate și oameni speciali ai Chinei de azi. "Acest volum este o fereastră deschisă spre oamenii Chinei de azi, spre cei care fac din străvechea şi milenara cultură chineză puterea mondială de azi. Cartea cuprinde experienţele mele jurnalistice în această ţară fascinantă, în câteva povestiri despre oamenii Chinei de azi, care își continuă existența construind-o pe valorile tradiționale și adaptându-se continuu la influențele actuale. Influențe care reprezintă totodată mari încercări și mari provocări, la care răspunsul îl știm cu toții, tocmai prin ascensiunea economică și culturală, și nu numai, a Chinei zilelor noastre. China se schimbă cu o viteză uluitoare şi odată cu ea schimbă lumea, iar secretul acestor transformări uriaşe sunt chinezii înşişi – chibzuiţi, perseverenţi, cu gândirea lor cutezătoare îndreptată spre viitorul cel mai profund. Disciplina, mobilizarea lor exemplară şi tenacitatea, fiind elementele definitorii ale caracteristicilor poporului chinez."

Nina F. Gherman a redat și câteva exemple în acest sens, vorbind despre insulele Zhoushan din Marea Chinei de Est și despre calitățile umane ale pescarilor din zonă, despre nobleţea lor sufletească, moment în care Constantin Trofin, producător TV a lecturat un fragment dintr-o poveste care a avut un impact emoțional puternic asupra autoarei.

Evenimentul a continuat cu trei scurte prezentări ale tinerelor Ioana-Lidia Chiş (Limbajul evantaiului chinezesc), Laura Feneşan (Realitatea metamorfozată în ideogramă) şi Carmen van Valden (Înţelesuri într-o ceaşcă de ceai), pregătite de profesorul Dumitru Bojovschi în colaborare cu Institutul Confucius din Cluj Napoca.

Artistul Daniel Făt a încântat apoi publicul interpretând melodii în limbile română și chineză, prezentarea încheindu-se cu o sesiune de autografe și dialoguri ale autoarei cu invitații despre China.

Proiectul jurnalistic conține 30 de povestiri colorate care reliefiază sufletul poporului chinez cu seva sa profund ancorată în tradiții si obiceiuri, 30 de povestiri despre oamenii Chinei care își construiesc viața peste valorile fundamentale ale unei culturi impunătoare care inspiră mereu. Traducerea dialogurilor autoarei Nina F. Gherman cu personajele descrise în acest volum și fotografiiile inserate realizate cu multă fineţe spre detaliu au fost realizate de Li Xin, directorul adjunct al departamentului în limba română al Radio China Internațional, cu care autoarea realizează emisiunea audio "Cultura Chinei într-o ceașcă". (Fotografii realizate de Victor Cenuşe).

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China