Autoritățile districtului Qingbaijiang din orașul Chengdu, reședința provinciei Sichuan, vor aloca, în colaborare cu administrația locală pentru investiții, zece miliarde de yuani pentru construirea unui centru internațional de transport multimodal și de logistică.
Astfel, în districtul Qingbaijiang va fi construit un centru feroviar dotat cu un parc comercial de logistică, pentru cursele feroviare internaționale de mărfuri pe ruta China-Europa. De asemenea, se are în vedere extinderea cooperării în transportul multimodal, pentru dezvoltarea integrată a transportului și comerțului, şi promovarea inovațiilor financiare în zona de comerț liber.
Potrivit unui responsabil al administrației centrului feroviar internațional din Chengdu, se urmăreşte dezvoltarea unui număr de șapte coridoare fevoriare internaționale și a cinci coridoare internaționale de transport feroviar și maritim, astfel încât să fie asigurată legătura între oceanele Pacific și Atlantic.