Cartea albastră privind dezvoltarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) 2016-2017 a fost prezentată, luni, sub egida Universităţii de Limbi Străine din Beijing şi Editurii pentru Literatură şi Ştiinţe Sociale. La eveniment au participat reprezentanţii ai universităţii, editurii, Ministerului chinez de Externe, Academiei de Ştiinţe Sociale, Universităţii din Beijing şi Universităţii Pedagogice.
Cartea albastră este primul document anual cu acest profil, conţinutul acoperind situaţia şi tendinţele politice, economice, culturale, sociale, diplomatice şi de securitate din 16 ţări europene, inclusiv date privind cooperarea China-ECE "16+1".