Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri, în Marea Sală a Poporului din Beijing, o convorbire cu omologul kârgâz, Sooronbay Zheenbekov, cei doi șefi de stat consimțind stabilirea de relații bilaterale cuprinzătoare de parteneriat strategic.
Xi Jinping a salutat sosirea în China a președintelui Zheenbekov într-o vizită de stat și participarea sa la Summitul de la Qingdao al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS). Xi a subliniat că stabilirea de relații cuprinzătoare de parteneriat strategic dă un nou imbold dezvoltării raporturilor între cele două țări, în beneficiul celor două popoare.
Xi Jinping a arătat că Kârgâzstan este unul dintre primele state care au sprijinit și participat la construcția proiectului "O centură, un drum". Liderul chinez a propus consolidarea conexiunii strategiilor de dezvoltare și a coordonării politicilor, pentru căutarea de și mai multe convergențe de interese și de puncte de creștere, pentru amplificarea investițiilor și promovarea cooperării în obiective mari. De asemenea, este necesară extinderea cooperării în domeniul științelor umane și la nivel regional, pentru întărirea bunei vecinătăți și a prieteniei, dar și creșterea nivelului cooperării în domeniul securității, în combaterea "celor trei forțe" și a crimei organizate transnaționale.
Liderul chinez a mai declarat că partea chineză dorește să depună eforturi comune cu cea kârgâză pentru evoluția OCS pe un făgaș sănătos și stabil.
La rândul său, președintele Sooronbay Zheenbekov a declarat că partea kârgăză admiră realizările obținute de China în dezvoltarea economică și socială şi exprimă mulțumiri pentru ajutorul prețios acordat de China de-a lungul anilor. Kârgâzstan tratează relațiile cu China drept o prioritate. Acesta a fost, este și va rămâne un vecin, partener și prieten de nădejde al Chinei. Kârgâzstan susține cu fermitate politica privind existența unei singure Chine, dorește intensificarea cooperării pragmatice cu China în domeniile economic, comercial și interuman. De asemenea, Kârgâzstan sprijină inițiava "O centură, un drum", fiind convins că aceasta va stimula puternic dezvoltarea comună a regiunii. De asemenea, Kârgâzstan are încredere că sub conducerea Chinei, reuniunea la vârf de la Qingdao a OCS va fi încununată de succes.
După convorbire, șefii celor două state au semnat "Declarația comună a R.P.Chineze și R.Kârgâzstan privind stabilirea de relații cuprinzătoare de parteneriat strategic", asistând și la semnarea altor documente de cooperare.