11 militari de la o cazarmă din Virginia au fost afectaţi, în 27 februarie, de substanţe neidentificate, pe care le-au primit într-un plic. Trei dintre aceştia au fost transportaţi la spital, potrivit pompierilor locali.
În cazarma Myer-Henderson Hall din Virginia, SUA, a fost primit marţi un plic şi acesta a fost deschis într-un spaţiu administrativ. 11 persoane au arătat ulterior simptome precum mâncărime a pielii şi iritaţie a căilor respiratorii. Trei dintre acestea au fost afectate mai grav şi ca atare au fost transportate la spital.
Plicul a fost luat de FBI pentru a identifica substanţele incluse în el.