China a contribuit semnificativ la relansarea şi creşterea economiei mondiale, a declarat Brendan Ahern, șef al departamentului investiții din cadrul Krane Funds Advisors din Statele Unite ale Americii. Potrivit acestuia, creşterea economiei chineze reflectă prosperitatea consumului intern, stimulat în urma reformei structurale a ofertei.
Ahern a subliniat că iniţiativa „O centură, un drum" a adus multe oportunităţi întreprinderilor străine. În acelaşi timp, relansarea economiei mondiale a stimulat interesul partenerilor internaţionali pentru produsele şi serviciile chinezeşte.
China acordă o mare importanţă reformei sistemului economic, adoptând o serie de măsuri pentru prevenirea riscurilor financiare, a mai apreciat Brendan Ahern.